CAZUL ANTONESCU |
Auch der kürzlich ernannte rumänische Außenminister, Petre Roman hat während eines Besuches in Paris am 31. Januar 2000 vor einer Regierungsbeteiligung der Freiheitlichen Partei Österreichs (FPÖ) gewarnt. Der zum Sozialdemokraten mutierte und von Iliescu geschaste frühere Premier Roman sprach in der französischen Hauptstadt von den "populistischen Optionen" Jörg Haiders, die er als "illusorisch" und "demagogisch" bezeichnte.
Solche Erklärungen klingen gut in den Ohren seiner französischen Gastgeber. Präsident Chirac hatte ja auch vor einer Regierungsbeteiligung der FPÖ gewarnt und Außenminister Vedrine forderte die Europäische Union auf, die politische Entwicklung in Österreich genau zu beobachten. Mit seiner Erklärung versuchte Roman die EU-Reife Rumäniens unter Beweis zu stellen und zusätzlich zu verdeutlichen, dass Bukarest unbeirrt einen pro-europäischen außenpolitischen Kurs eingeschlagen hat. Auf dem internationalen Parkett lässt sich das Image des Landes durch solche fulminante Erklärungen immer gut aufpolieren, denn im Grunde berühren sie ja nicht bestimmte innenpolitische Entwicklungen, von denen man an höchster Stelle annimmt, dass sie an die Öffentlichkeit dringen und somit auch registriert werden.
Dieser Tage landete auf dem Tisch des Oberbürgemeisters von Temeswar, Gheorghe Ciuhandu, einem Vertreter der wichtigsten Regierungspartei, der Christdemokratischen Nationalen Bauernpartei (PNTCD), ein Brief, in dem der Bundestagsabgeordnete Markus Meckel (SPD) mit Befremden feststellt, dass die Stadt "Temeswar im vergangenen Jahr eine Reihe von Straßen" "nach antidemokratischen Persönlichkeiten" umbenannt hat. In diesem Zusammenhang erwähnt Meckel, "dass eine Straße nach dem engen Verbündeten Adolf Hitlers, General Antonescu" benannt wurde. Meckel hält dies für "sehr problematisch" und "bittet" den Bürgermeister und den Stadtrat "diese Entscheidung zu überdenken". Denn: "Vor dem Hintergrund der bevorstehenden Verhandlungen mit der Europäishen Union ist diese positive Berufung auf eine antidemokratische Tradition ein falsches Signal".
Ähnliche Briefe erhielten im letzten Jahrzehnt sowohl der bis 1996 amtierende neo-kommunistische Präsident Iliescu als auch sein demokratisch gewählter Nachfolger, Emil Constantinescu. Ende des vergangenen Jahres mockierte sich die rumänische Presse über ein Schreiben der OSZE-Kommission an die amerikanische Außenministerin, in dem nicht nur von Straßenbennungen nach dem militärfaschistischen Diktator Antonescu (1940-44) die Rede war, sondern auch von der Absicht der rumänischen Behörden, politisch kompromittierte Persönlichkeiten des rechtsextremen Spektrums wegen ihres Beitrags zum "antikommunistischen Widerstand" zu rehabilitieren.
Die Forderung nach der Rehabilitierung Antonescus und seiner Mitarbeiter, die am Tod von 410 000 Juden veranwtortlich waren, ertönte bereits kurz nach der Wende. Das rumänische Parlament ehrte Antonescu mit einer Feierstunde, sowohl unter Iliescu 1991 als auch unter Constantinescu 1999. Die Ankündigung des rumänischen Generalstaatsanwalts 1997, Antonescu und seine Regierung postum zu rehabilitieren, löste einen Sturm der Entrüstung aus. Nachdem zwei amerikanische Senatoren gegen die ungeheurliche Ankündigung in einem Schreiben an Constantinescu ihren Protest zum Ausdruck brachten, machte Bukarest einen Rückzieher. Von einer Rehabilitierung des 1946 als Kriegsverbrecher zum Tode verurteilten Antonescu, könne nicht die Rede sein. Stillschweigend jedoch wurden seither bereits zwei Minister des Antonescu-Regimes rehabilitiert. Zuletzt der vom 1. April bis zum 23. August 1944 amtierende Finanzminister Netta Gheron, der wegen Beihilfe zur Finanzierung des antisowjetischen Kriegs "vom kommunistischen Regime" - wie es in einer Verlautbarung der Justizbehörden hieß - zu 10 Jahren Kerker verurteilt worden war.
Der Generalstaatsanwalt hat inzwischen über 400 weitere Rehabilitierungen
angekündigt, nachdem bis jetzt ohne großes Aufheben,
zahlreiche Urteile gegen mehrere Dutzend ehemaliger politischer
Häftlinge revidiert wurden. Die internationalen Warnungen,
"antikommunistische bewaffnete Widerstandskämpfer"
pauschal zu rehabilitieren, ohne dabei zu beachten, dass es unter
diesen zahlreiche Anhänger der faschistischen Bewegung gegeben
habe, stießen in Bukarest auf taube Ohren. Im vergangenen
Jahr wurde der 1940 für die Einführung der rumänischen
Rassengesetze verantwortliche Premierminister Ion Gigurtu rehabilitiert.
Infolge seiner den "Nürnberger Gesetzen" nachgeahmten
Bestimmungen wurden die rumänischen Juden zu Bürgern
3. Klasse degradiert und somit zum Freiwild antisemitischer Banden,
willkürlicher Staastbeamten und rassistischer Polizisten
und Militärs. Aber auch einige Teilnehmer am bewaffneten
Guerillakrieg gegen das kommunistische Regime sind inzwischen
rehabilitiert, obwohl ihr Kampf keineswegs der Errichtung eines
demokratischen Rechtsstaates diente, sondern eher der Restauration
einer nationalalistisch-totalitären Diktatur. Einer dieser
rechtsextremen Freischärler war auch Gheorghe Manu, der Mitglied
einer bewaffneten Kampfgruppe war, die sich "Die Haiducken
Avram Iancus" nannte. In einem 1945 veröffentlichten
üblen antisemitischen Manifest, wird den "feigen und
schmutzigen Juden" mit "Exterminierung" gedroht.
"Ihr habt einen einzigen Weg vor euch - und zwar von Konstanza
nach Palästina, ohne Rückfahrkarte", heißt
es an einer Stelle des besagten Aufrufs. Gheorghe Manu wurde 1937
Mitglied der rumänischen Faschistenpartei, der sogenannten
"Legion des Erzengels Michael" und war 1943 vorübergehend
deren geschäftsführender Chef. 1948 wurde er zu lebenslänglicher
Zwangsarbeit verurteilt. Er starb 1962 im Gefängnis infolge
der außerordentlich harten Haftbedingungen. Heute gilt er
als antikommunistischer Märtyrer der Legionärsbewegung.
In Bukarest wurde eine Stiftung nach ihm benannt, die inzwischen
zu einer der wichtigsten revisionistischen und rechtsextremen
Gesinnungsgemeinden des Landes geworden ist.
Der Ende des vergangenen Jahres zum Rücktritt gezwungene Regierungschef, Radu Vasile hat, nachdem er aus der Bauernpartei (PNTCD) ausgeschlossen wurde, Anfang Februar eine neue Partei gegründet. Die neue Gruppierung nennt sich Rumänische Volkspartei (PPR) und entstand eigentlich aus dem Zusammenschluss mit der rechtsextremen Partei der Nationalen Rechten. Die Partei hatte Anfang der 90-er Jahre Radu Sorescu gegründet. Das Programm basierte auf dem Gedankengut der faschistischen Legionäre. Erklärtes Ziel der Partei war die Schaffung eines "ethnokratischen Staates", d.h. eines Staates ohne nationalen Minderheiten.
Die "Partei der Nationalen Rechten" plädierte außerdem für die Wiederherstellung der Achse Berlin-Rom-Tokio, für einen starken, nicht überfremdeten Nationalstaat und die Verstaatlichung der nach der Wende von "orientalischen Händlern gegründeten Handelsniederlassungen" in Rumänien. Die "Zigeuner" wurden in den Satzungen dieser Organisation als ein Volk beschrieben, das von "Stehlen und Betrügereien" lebt, das "durch seine Musik "die rumänische Folklore verschmutzt", dem "Auslandsimage schadet", "den rumänischen Staat durch einen allgemeinen Terror bedroht" und in "Rumänien einen Staat im Staat" bildet. "Seit Jahrzehnten wird Krieg gegen die Zigeuner geführt, den nur die Errichtung eines autoritären ethnokratischen Staates beenden kann." Zur Lösung des "Zigeunerproblems" schlug die neofaschistische Partei letztendlich vor, die "Zigeuner in Reservate zu isolieren".
Nachdem der frühere Parlamentarier der "Nationalen Einheitspartei der Rumänen" (PUNR), Cornel Brahas sich der Gruppierung Sorescus angeschlossen hatte, gelang es ihm auch die Parteiführung an sich zu reißen.
Brahas (eigentlich: Ionel Vitu) veränderte das Parteiprogramm nach seinen eigenen Vorstellungen, die er in mehereren üblen nationalistischen Aufsätzen und Büchern darlegte. In seiner Schrift, "Die Umwandlung der rumänischen Rechten in eine ultramoderne Partei" (1996) plädiert er für einen "autochthonen Kapitalismus" und eine "euroatlantische Demokratie". Das von ihm entworfene Gesellschaftsmodell fußt auf einem dumpfen Nationalismus, auf Antisemitismus und Antiziganismus. Wer freiwillig seine rumänische nationale Identität aufgibt, macht sich des Hochverrats schuldig und soll bestraft werden. Die ideologisch-politische Leitfaden von Brahas enthält harte Angriffe auf den Demokratischen Verband der Rumänienungarn, den er als eine "kriminelle, antirumänische Organisation" bezeichnet.
Der "Partei der Nationalen Rechten" schlossen sich 1998 auch zahlreiche Mitglieder des "Aktionskomitees zur Demokratisierung der Armee" (Comitet de Actiune pentru Democratizarea Armatei - CADA) an.
Ioan Barbuta, Chef der CADA, erklärte anlässlich des Eintritts in die rechtsextreme Partei, dass viele aktive Offiziere der rumänischen Armee diesen Schritt gutheißen. Gleichzeitig sagte Barbuta, er sei von der Politik des seit 1996 regierenden "Demokratischen Konvents" zutiefst enttäuscht. "Wir wollen Ordnung im Land und wir werden für Ordnung sorgen", beteuerten die CADA-Offiziere.
Ion Coja, der Ideologe der ultranationalistischen "Vatra Româneasca" (Rumänische Heimstätte), aus der die "Nationale Einheitspartei der Rumänen" (PUNR) hervorging und der ursprünglich auch Cornel Brahas angehörte - begrüßte den Entschluss der CADA-Leute. Coja, leitet den "Wählerblock der Nationalisten" (Blocul Electoral Nationalistii)- einem losen Verband bestehend aus mehreren rachtsradikalen Gruppierungen, inklusive der "Partei der Nationalen Rechten" - und ist der Verfasser mehrerer revisionistischer Schriften, in denen der rumänische Holocaust geleugnet und die Verbrechen der Faschisten verharmlost werden. Ion Coja unterstützt auch vorbehaltlos die Rehabilitierung des militärfaschistischen Diktators und Hitlerverbündeten, Ion Antonescu.
Radu Vasile erklärte anlässlich der Fusion seiner Volkspartei mit der Partei der Nationalen Rechten, er habe noch nie gehört, dass die Brahas-Gruppierung rechtsextrem sei.
Auf den ersten Blick scheint das von Vasile vorgestellte Programm der Volkspartei etwas gemäßigter zu sein, weil der aggressive Nationalismus durch einen knallharten Populismus ersetzt worden ist. Disziplin, Ordnung und christliche Moral sind die patriotischen Lieblingsschlagwörter des autoritären Vasile, der sich zum Ziel gesetzt hat, die Presse zu zähmen und die Pornographie zu bekämpfen. Seine Volkspartei ist eine erklärte Gegnerin jeglicher Formen des Kosmopolitismus und Internationalismus, unterstützt aber im Gegenzug die christliche Familie und das Privateigentum. "Der Patriotismus ist ein natürliches Lebensgefühl, ein absolut normaler und gesunder Instinkt", erklärten die Teilnehmer an der Gründungsversammlung der neuen Partei, die eine multikulturelle Gesellschaft ausdrücklich ablehnt. Die im "Manifest der Volkspartei" genannten vier Säulen, auf denen die Ideologie der Gruppierung basiert sind folglich: 1) die Tradition, 2) eine organische Solidargemeinschaft, 3) Autorität und Ordnung und 4) das Privateigentum als heiliges und unteilbares Prinzip. Diese ideologischen Grundthesen der alt-neuen Rechtspartei sollen durch die "Herrschaft der Gesetze" in der Gesellschaft verankert und durchgesetzt werden, um den Bürgern das Gefühl von Sicherheit zu vermitteln. Deshalb soll die Familie gestärkt, die Ausbreitung der Zügellosigkeit, die Gewalt und die Pornographie gestoppt werden. Um diese Ziele zu erreichen, sollen die religiösen Werte gefördert, die Moral durch drastischere Gesetze durchgesetzt und die Pressefreiheit eingeschränkt werden.
Bezeichnenerweise spricht auch die von Corneliu Vadim Tudor geleitete,
neofaschistische Großrumänische Partei -(PRM) von der
"Diktatur der Gesetze", um ähnliche Prinzipien
durchzusetzen, wie die Vasile-Partei. Die geistige Verwandtschaft
dieser autoritären Rechtsaußenparteien ist unübersehbar.
Top
Pentru publicul larg, ca ºi pentru majoritatea actorilor ºi observatorilor noºtri politici, împrejurãrile constituirii Partidului Popular din România au atras atenþia doar prin rapiditate ºi ingeniozitate. Pentru cine urmãreºte ºi culisele literare ale vieþii noastre publice, episodul îºi poate dezvãlui unele semnificaþii suplimentare, poate cã nu neimportante. Am mai avut prilejul sã mã refer la lucruri de acest fel, de obicei ignorate.
Se ºtie cã, dupã cãderea regimului comunist, calitãþile ºi abilitãþile unor scriitori, ale - în genere - unor artiºti, ºi anume popularitatea, capacitatea de analizã socio-culturalã ºi de captare a atenþiei publice, exerciþiul luptelor literare ºi politice duse pînã în 1989 în interiorul sau prin intermediul uniunilor de creaþie, în special Uniunea Scriitorilor, vedetismul ºi veleitarismul, adicã anumite date - bune sau rele - tipice personalitãþilor culturale au constituit un capital convertibil pe piaþa democraþiei postcomuniste. Drept urmare, au existat pe traseul anilor '90 momente în care decizii politice cu greutate au avut ºi neºtiute explicaþii de culise literar-artistice: amiciþii, inamiciþii, vechi relaþii dintre colegii de redacþie la revistele culturale ale deceniilor trecute - ºi aºa mai departe. Alteori, personaje practic necunoscute au fãcut valuri publice venind dinspre "caracuda" mediilor literar-artistice, din care nu reuºiserã sã se desprindã prin talent creativ. Junele poet obscur devenit vedetã secesionistã e doar un exemplu.
Ce legãturã sã fie între aceastã temã generalã ºi cazul noului Partid Popular? Sã facem - mai întîi - o recapitulare. Cãtre finele lui ianuarie, susþinãtorii fostului premier Radu Vasile au înþeles cã n-au cum sã cîºtige bãtãlia internã pentru putere din PNþCD ºi cã, mai mult decît atît, vor fi marginalizaþi în urma Delegaþiei Permanente, drept pentru care au preferat demisia în grup ºi cu zgomot. Sub presiunea atît de apropiatelor alegeri ale acestui an, trebuia gãsitã o soluþie pentru "inventarea" unei noi formaþiuni care sã poatã intra în competiþia electoralã, astfel încît cei în cauzã sã nu se vadã complet eliminaþi din viaþa publicã. însã fondarea ºi înregistrarea unui partid dureazã: strîngerea de semnãturi din judeþe ºi întregul traseu procedural poate consuma luni de zile. ºi atunci soluþia cea rapidã ºi ingenioasã a fost preluarea ºi rebotezarea unei formaþiuni deja existente, deja înregistrate. Tocmai bun pentru aºa ceva s-a dovedit a fi Partidul Dreapta Româneascã: mic, necunoscut, dispus ºi sã-ºi schimbe numele, ºi sã-i lase la conducere pe liderii fostului "grup de la Braºov" din PNCD. Restul a mers de la sine: reuniune extraordinarã unde altundeva decît la Braºov, proclamarea noii titulaturi, conducere remaniatã, preºedinte Radu Vasile etc. etc. Mai trebuie fãcut actul adiþional pe baza cãruia în registrul partidelor politice sã fie trecutã schimbarea onomasticã. Rapiditate ºi ingeniozitate. Scamatorie reuºitã.
Doar cã pentru un politician de prim-plan, fost prim ministru, ar trebui sã conteze ce gard anume a fost revopsit în atare scop nobil în culorile Partidului Popular. Ei bine, aici pot deveni utile datele de culise literare. Despre Dreapta Româneascã nimeni nu pare sã-ºi aminteascã mare lucru: parcã s-a manifestat în termeni cam naþionaliºti cu ceva timp în urmã, însã... cine mai ºtie? Cine a auzit de preºedintele sãu, Cornel Brahaº? Iatã rãspunsul: au auzit observatorii scenei literare româneºti. Fiindcã Brahaº e... poet! în volumul Literatura românã contemporanã. Promoþia 70, Laurenþiu Ulici, critic literar transferat ºi el în politicã, îl claseazã în ultima grupã valoricã a generaþiei sale (categoria a patra din patru). Interesant e faptul cã în anii '80, în perioada în care Partidul Comunist a fãcut mari eforturi pentru a anihila tentativele de independenþã ale Uniunii Scriitorilor, Brahaº a fost angajat la Uniune ca gestionar al arhivei, fondurile de documente fiind - în genere - vegheate cu grijã de Partid ºi de Securitate ca surse de putere ºi ºantaj. La începutul anilor '90, Brahaº avea sã utilizeze pe cont propriu documente sustrase din arhiva Uniunii Scriitorilor, materie primã pentru un serial "picant" gãzduit de sãptãmînalul Expres Magazin. Ca preºedinte al Dreptei Româneºti, el a continuat linia predecesorilor sãi, dar în surdinã, în anonimatul de pînã ieri al partidului, parcã pus "în conservare". La vremea lansãrii, acum cîþiva ani, declaraþiile primului preºedinte erau mult mai agresive: vehement anti-minoritare, anti-þigãneºti ºi anti-maghiare, ele au inclus ºi atacuri la adresa arabilor ºi turcilor care fac afaceri în România, ceea ce alinia Dreapta Româneascã nu numai la Partidul România Mare, ci ºi la doctrina unor Le Pen sau Jörg Haider, liderii extremei drepte din Franþa ºi Austria. Preºedintele Dreptei Româneºti era atunci un oarecare Radu Sorescu, nepot al lui Marin Sorescu (acesta din urmã - ministru al culturii în guvernul aºa-numitului "patrulater roºu"). Sorescu cel tînãr (avea pe-atunci în jur de 30 de ani; Brahaº are acum 50) absolvise în anii '80 Filologia bucureºteanã ºi trecuse fãrã succes prin cenaclurile literare din epocã, unde versurile ºi încercãrile sale dramatice primiserã verdicte negative. ºi le-a publicat dupã 1989. Tot de la Filologie ºi tot din cenaclurile studenþeºti ale deceniului nouã venea ºi succesorul sãu, Aurelian Pavelescu: epigon al lui Nichita Stãnescu, metaforizant gongoric ºi filozofard patetic, el se încercase "post-revoluþionar" ºi la gazeta tineretului liberal. Ca prezident al Dreptei Româneºti, a continuat "linia Sorescu". S-a retras dupã ce a absolvit ºi dreptul ca a doua facultate. ºi tot aºa, din poet obscur în poet obscur, retorica extremei drepte a ajuns pe mîna lui Cornel Brahaº, care tocmai i-a predat partidul lui Radu Vasile, cunoscut ºi sub pseudonimul de... poet Radu Mischiu! Rãmîne un mister de ce n-au cãutat fostul premier ºi ai sãi un alt "vehicul" politic decît un partid cu un asemenea pedigree. Sau - poate - îºi propune Radu Vasile sã i se alãture lui Corneliu Vadim Tudor sub stindardul naþionalismului românesc?
În orice caz, se dovedeºte încã o datã
cã meritã sã aruncãm din cînd
în cînd cîte o privire prin culisele literare
ale politicii, nu-i aºa?
Radu Vasile and the 10 parliamentary deputies who last week resigned from the PNTCD will join the far-right extra-parliamentary Romanian Right Party, Romanian media reported on 2 February. Vasile and his followers are attempting to circumvent legislation requiring political parties to gather at least 10,000 signatures before being registered. The Romanian Right is already registered as a political party. The reports said the intention is to later change the Romanian Right's name to the Popular Party (see also "End Note" below). MS
"Official Romania" has joined the EU in warning about the negative impact the presence of Joerg Haider's far-right Austrian Freedom Party might have on the union as a whole. In Paris on 31 January, Foreign Minister Petre Roman backed the position of his French counterpart, Hubert Vedrine, that Haider offers "demagogic and populist solutions" that "can bring nothing to Austria's citizens." Two days later, when Austrian ambassador to Bucharest Karl Vetter von der Lille presented Roman with the program agreed on by the Freedom Party and outgoing Foreign Minister Wolfgang Schuessel's People's Party (in what appeared to signal a campaign to respond to international criticism of the government about to emerge), Roman reminded the ambassador of a "distinction"
Haider recently made in one of his xenophobic outbursts. In Austria, the nationalist leader said, "there are two kinds of immigrants-Romanian pickpockets and others."
Thus "official Romania" has echoed concern expressed elsewhere in East Central Europe, though by no means with equal force. While Czech President Vaclav Havel vehemently condemned Haider and what his party stands for, the Czech Foreign Ministry was "more diplomatic" in its reaction, as indeed were statements from both Bratislava and Budapest. In Warsaw, Prime Minister Jerzy Buzek said his country is "disturbed" by the "Austrian situation" and that Poland's "tragic experience in the 20th century" makes it "very sensitive" to "extremist views." He commented that his country's concern also stems from the fact that Haider is known to be opposed to the EU's eastward expansion. Indeed, this appears to be precisely the reason why "official" Hungary and Slovakia have been more subdued in voicing their concern. After all, as a EU member, Austria has "veto power" over deciding which countries can become new members.
But observers are advised to pay attention to "unofficial" reactions as well. In Romania, the emerging Popular Party, headed by former Prime Minster Radu Vasile, is reportedly contemplating a merger with the Romanian Right Party. Vasile has been expelled from the National Peasant Party Christian Democratic (PNTCD) and 10 of his supporters who are deputies or senators left the party in late January. Vasile seems interested in being able to register his new formation as soon as possible to compete in the elections scheduled for the end of the year. The merger with the Romanian Right would be a short-cut toward achieving that end. Reportedly, the intention is to first implement the merger and then change the party's name.
In Vienna, Schuessel, driven by the credo that the "end justifies the means," is attempting to make the Freedom Party into a "respectable" democratic party, which it obviously is not. In Romania, a similar situation existed when the Party of Social Democracy in Romania, led by former President Ion Iliescu, joined forces with the extremist Greater Romania Party (PRM), the Party of Romanian National Unity (PUNR), and the Socialist Labor Party. Now, however, Vasile seems ready to go one step further, making a neo-fascist party what the Germans would call "salonfaehig."
The Romanian Right is led by Cornel Brahas, a former informer of the Ceausescu secret police, and by Ion Coja, a Holocaust denier and apologist for the fascist Iron Guard. The party was formed in 1993 under the name of the Party of National Right. Its founder, journalist Radu Sorescu, who embraced wholly the "ethnocratic" doctrines of inter-war writer and philosopher NichiforCrainic, resigned as leader in 1994 and was replaced by Aurelian Pavelescu, who recruited Brahas after the latter had been expelled from the PUNR. Because Brahas was a parliamentary deputy at the time, the party was briefly represented in Romania's former legislature.
But Brahas was soon accused by his new friends of having embezzled election campaign funds and was expelled in 1996. Soon thereafter he set up his own Romanian Right Party, which Coja joined in December 1997. A "political migrant," Coja had represented in the parliament first Iliescu's formation, then the PUNR, and finally the Democratic Agrarian Party, all the while being a deputy chairman of the extreme nationalist Vatra romaneasca, an alleged "cultural" organization.
He is also known to have close ties with the neo-Iron Guard "nests" headed by Serban Suru.
That the PNTCD had "fundamentalists" within its ranks whose views were not far removed from those of the extreme right was by no means unique. A senator representing that party last year called on the house to observe a minute's silence in memory of Marshal Ion Antonescu, who was executed as a war criminal in 1946-- back in 1991, another senator, from Iliescu's party, had issued a similar call. In Timisoara, where the mayor is a member of the PNTCD, a street was named after the marshal last year. But the PNTCD as a whole is not an extremist formation, and Vasile was believed to have belonged to ist "pragmatist," anti-fundamentalist wing.
A Romanian proverb quoted by Iliescu to explain his alliance with the PRM says that one "may be the devil's brother in order to cross the bridge". The devil, however, has often proved to have used his "brother' to cross the bridge and then toss the latter into the river. And that lesson is not limited to Romania alone.
In Hungary, Justice and Life Party leader Istvan Csurka is an admirer of Haider but lately has been courted by the ruling FIDESZ. In Slovakia, the old-new alliance of Vladimir Meciar's Movement for a Democratic Slovakia and the Haider-admirers from the Slovak National Party is being re-launched with a vengeance. Against the backdrop of the Schuessel-Haider alliance, that pattern may emerge elsewhere in East Central Europe and should be carefully watched.
Caracteristica refractie în România a "cazului Haider” (sa-l numim asa, caz, desi...): cîtiva tenori de presa afisat independenti, dar angajati, înregimentati trup, suflet si chiar mai mult decît atît, în tabere politice usor identificabile, n-au ezitat sa faca din "abcesul austriac” (Les dernieres nouvelles d'Alsace) un argument nou si puternic în de pe acum noroioasa campanie electorala româneasca. Fortînd evidenta, în nota obisnuitelor prestidigitatii ale acestor maestri ai flexibilitatii orientate, a fost identificat, repede, categoric, si corespondentul românesc al partidului lui Jörg Haider: desigur, PDSR. Ca despre partidul care îsi stabileste, solemn, strategia de campanie electorala prevazînd voiaje politice "în parculetele dintre blocuri” se poate - si chiar trebuie - sa se spuna multe adevaruri neplacute, nu este decît o obligatie fireasca pentru orice jurnalist mediu dezvoltat profesional; dar a-l asocia cu formatiunea national-populista a lui Jörg Haider este o enormitate. Fie si macar pentru ca, în plan economic, partidul lui Haider este adeptul ultraliberalismului - ceea ce nu este cîtusi de putin cazul PDSR.
Cum însa politica internationala nu face decît prin exceptie subiect de prima pagina în presa româneasca, si de obicei din perspectiva senzationalist-anecdotica, nu este totusi imposibil ca în imaginarul local de campanie electorala figura de cumsecade bunicuta a presedintelui PDSR sa împrumute trasaturile viril sportive ale celui care a reusit sa faca din Austria o tara problema pentru Uniunea Europeana.
Efectul cel mai nociv al acestor proaste (din ignoranta, din rea credinta, n-are nici o însemnatate) identificari consta însa în deturnarea atentiei de la adevaratele surse de primejdie sociala si politica pe termen lung. De nu chiar în ocultarea lor.
Ceea ce s-a petrecut în Austria poate fi un bun termen de comparatie pentru România, cu conditia definirii corecte a planurilor de discutie. Cu atît mai mult cu cît partidul lui Jörg Haider apartine unui "val” de miscari relativ similare existent si în alte tari europene, din Elvetia si Italia pîna în Belgia si Danemarca: apartine national-populismului, orientare esential de dreapta si a carei baza electorala o formeaza, în multe locuri, paturile defavorizate social si dezamagitii stîngii.
Or, daca Partidul România Mare ilustreaza pîna la excesul caricatural cîteva dintre cele mai izbitoare trasaturi ale national-populismului, existenta unei difuze, dar ample, înclinatii pentru atitudini apartinînd totusi definitoriu acestei orientari sînt de remarcat aproape pretutindeni în spatiul politic românesc, indiferent de diviziunile partinice.
Contrar parerii larg raspîndite pe cale mai ales jurnalistica, în România dreapta nu este deloc minoritara, debila, sarmana insula precara amenintata de un fioros ocean de stînga. Usurinta cu care ex-premierul Radu Vasile, ramas orfan de partid in circumstantele unui tenebros carnaval cu masti inspirate din amintirea excluderilor de tip stalinist, si-a gasit adapost într-o cochilie de extrema dreapta este mai putin o proba de îndemînare acrobatica, vecina, chiar confundabila cu simpla cotcarie, cum s-a spus ori sugerat, cît una de consternanta disponibilitate. Neînsemnatatii cantitative a fantomaticului partid, ocupat ca o coliba parasita de fostul prim ministru si grupul sau de sustinatori în cautare de adapost, nu-i corespunde în plan calitativ o egala neînsemnatate. Nu e improbabil ca fostul premier sa nu fi stiut într-adevar nimic sau mai nimic despre partidul în care s-a introdus pentru a-l absorbi din interior; dar e foarte probabil ca ar fi procedat la fel si daca ar fi fost la curent cu vehementele rudimentar nationaliste si xenofobe ale unora dintre viitorii lui însotitori partinici. Si tocmai aceasta indiferenta, ce nu este decît expresia acceptata, confortabila, chiar onorabila a unui deficit de discernamînt democratic, da masura adevarata, de loc linistitoare, a întinderii national-populismului, acrobatia fostului prim ministru nefiind decît un exercitiu permis, de nu si favorizat, de spatiul de evolutie.
Ziarul electronic, Buna dimineata, Haifa!, Anul 2, nr. 4 (55), 5-6 Ianuarie 2000, editat de Uli Friedberg-Valureanu, relateaza despre vizita presedintelui Constantinescu în Israel si despre condamnarea manifestarilor antisemite si lupta pe diferite planuri impotriva lor cît si despre subiectul Holocaust in manualele de istorie în vederea combaterii unor "stereotipuri mentale":
La intalnirea, gazduita intr-un salon al hotelului King David din Ierusalim, au luat parte gazetari de la publicatiile de limba romana si corespondenti israelieni ai unor ziare din Bucuresti, ziaristi vorbitori de romana din mass media de limba ebraica, angajati si colaboratori ai emsiunii in limba romana ai postului de radio Kol Israel, ca si numerosi ziaristi romani care-l insotesc pe seful statului roman. Au fost de fata si membri ai delegatiei care-l insoteste pe presedinte, ca si colaboratori apropiati ai sai. A fost o reuniune amicala, in cadrul careia inaltul oaspete a evocat aspecte variate ale politicii romanesti si ale problemelor cu care se confrunta Romania.
A fost dezbatuta pe larg problema atacurilor antisemite din massmedia romana. Presedintele a aratat ca el condamna antisemitismul si ca, atunci cand in revista "Atac la persoana" a aparut un virulent atac antievreiesc, el a fost primul care, in aceiasi zi, a cerut procurorului sef sa se sezizeze si sa atace in justitie respectiva publicatie.
Investigatiile in acest caz au fost deja incheiate si procesul e in curs. Constantinescu a spus ca atacuri antisemite se produc si in alte tari si ca el a fost primul sef de stat roman care si-a exprimat in mod oficial regretul ca Romania nu si-a protejat in trecut cetatenii evrei de persecutii. Presedintia, autoritatile, opinia publica romaneasca in general este impotriva extremismului, a antisemitismului. Mediul universitar din care provine si pe care-l cunoaste bine, a spus seful statului roman, respinge antisemitismul si apreciaza contributia evreilor.
Din pacate, unele partide - se referea, evident, la formatii din opozitie - nu manifesta aceiasi pozitie si incurajeaza, deschis sau subteran, manifestarile extremiste din massmedia, in conditiile oferite de libertatea totala de exprresie din tara.
Presedintele a amintit ca in discutii avute cu personaltati israeliene a aratat ca impotriva antisemitismului se poate lupta prin justitie, prin interventia publica a liderilor de opinie si a societatii civile, ca si pe calea educatiei, pentru combaterea unor mituri si stereotipuri mintale inradacinate in decursul timpului. In legatura cu acest ultim aspect, presedintele a evocat crearea gradinitei evreiesti Ronald Lauder care se bucura de mare succes si in randurile copiilor romani, institutie in care copiii evrei si romani, incepand de la trei ani, invata sa se joace impreuna. A fost introdus in manualul de istorie, nu fara opozitie, subiectul Holocaust. Exista generatii de romani de buna credinta - a aratat Emil Constantinescu - care refuza sa creada ce s-a intamplat atunci, care nu stiu adevarul. La nivel universitar si post universitar au aparut proiecte de promovare a unor idei fundamentale. Paralel cu crearea facultatilor de teologie ortodoxa, protestanta si catolica, au fost infiintate si institutii de studii iudaice care promoveaza marea cultura iudaica si civilizatia actuala din Israel, institutii care se bucura de mare succes si in randurile tinerilor romani.
Mai toate ziarele din România au comentat vizita lui Constantinescu în Israel reliefînd faptul cã preºedintele respinge manifestãrile antisemite pe care le califica drept "izolate", relateazã, de pildã, agenþia de presã Mediafax (3.1.2000), ziarele Cotidianul, România liberã, Ziua ºi Adevãrul (4.1.2000), posturile de radio BBC, Europa liberã, Deutsche Welle (4-5.1. 2000) cît ºi toate posturile de radioteleviziune din România.
Constantinescu a fost de pãrere cã în Romania existã încã tendinþe de resuscitare a trecutului antisemit, însã acestea sînt izolate ºi sînt respinse categoric de cãtre societatea civilã ºi de autoritãþi. Preºedintele român a vizitat ºi Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim. Într-un discurs rostit cu acest prilej, Constantinescu a subliniat cã el a fost primul preºedinte roman care, în 1997, a exprimat în mod public "regretul profund" al autoritãþilor române pentru persecuþiile ºi umilinþele la care au fost supuºi evreii romani în timpul regimului Antonescu.
El a afirmat cã, în opinia sa, este necesarã o asumare "cinstitã ºi severã" a trecutului, subliniind cã atît el, ca preºedinte, cît ºi guvernul, au o poziþie "extrem de fermã" faþã de orice manifestare de intoleranþã rasialã, etnicã sau religioasã.
Rãspunzînd unei întrebãri adresate de presa israelianã, Constantinescu a dat garanþii ferme cã în Romania antisemitismul "a apus definitiv". El a spus însã cã vocile anitsemite "foarte izolate" din þarã au apãrut "în special dintr-o parte a presei", unele ziare fiind anchetate de autoritãþi în acest sens.
Cotidianul Ziua (4.1.00) citeazã din declaraþia lui Constantinescu fãcuta la Memorialul victimelor Holocaustului, Yad Vashem: "In Romania existã încã tendinþe de resuscitare a trecutului antisemit, însã acestea sunt izolate ºi sunt respinse categoric de cãtre societatea civilã ºi de autoritãþi".
Ziarul Cotidianul (4.1.00) comenteazã vizita într-o manierã oarecum sarcasticã, titrînd: "Dupa ce a bifat bilanþul 'realizãrilor' pe 1999 Emil Constantinescu a plecat în Israel ca sã-ºi mai adauge o decoraþie în colecþia personalã"
Iatã ºi un extras din Adevãrul (4.1.2000) despre vizita în Israel:
"(...) Dupa ce a vizitat Memorialul, dl. Constantinescu a declarat presei: Am fost primul sef de stat roman care in 1997 mi-am exprimat profundul regret pentru faptul ca in trecutul sau Romania nu si-a protejat evreii de persecutii si a ingaduit ca unii dintre ei sa cada victime pogromurilor in timpul regimului Antonescu.
Cred ca asumarea cinstita a trecutului este primul pas catre un viitor solid".
Raspunzand unei intrebari referitoare la fenomenul recrudescentei antisemitismului in Romania", presedintele a spus: Nu cred ca este vorba de un fenomen, ca peste tot in lume sunt voci izolate care promoveaza aceste idei. In Romania resuscitarea trecutului antisemitismului este respinsa de societatea civila, de presedinte si guvern".
Dl. Constantinescu a adaugat ca asemenea idei provin dintr-o anumita parte a presei, citand revista Atac la persoana", si a afirmat ca Procuratura a deschis deja o ancheta la acest caz, iar cercetarile sunt in curs. (...)"
O "corespondenþã specialã" din Adevãrul
(6.1.2000) apare sub titlul: "Dupã ce-a rezolvat-o
cu anticorupþia Constantinescu se declarã brusc atletul
luptei contra antisemitismului în România".
HJS 2000
Back/Înapoi/Back