CAZUL ANTONESCU |
(u.a. in der Zeitung "Cronica Româna")
Reabilitarea guvernului condus de maresalul Ion Antonescu ar putea
provocatensiuni in relatiile romano-americane, au declarat in
exclusivitate pentru ARPRESS surse diplomatice. Acestea au precizat
ca incercarile de reabilitareale maresalului Antonescu au constituit
un impediment in ultimii ani in calea unor "relatii normale"
romano-americane. Sursele citate au mentionat ca autoritatile
americane au comunicat fostului presedinte Iliescu "protestul
ferm" al Administratiei americane fata de aceste incercari
de reabilitare,considerate de Washington ca fiind "actiuni
susceptibile" de a sprijini gruparile fasciste. "Aceste
avertismente au ramas in vigoare", a declarat pentru ARPRESS
o sursa bine informata din capitala americana. Declaratiile survin
deciziei procurorului general al Romaniei, Sorin Moisescu, de
a face demersurile necesare reabilitarii maresalului Ion Antonescu
si a unor membri ai guvernului sau. Antonescu a ajuns la putere
in 1940 in urma abdicarii Regelui Carol al II-lea. El a refuzat
sa respecte prerogativele Regelui Mihai, fiul lui Carol, autodeclarandu-se
"conducator al statului". Antonescu a fost unul din
aliatii fideli ai dictatorului fascist german Adolf Hitler, pe
care l-a sustinut pana in ultima clipa, acesta fiind si motivul
pentru care a fost inlaturat de la putere la 23 August 1944 de
catre Regele Mihai, dupa consultarea partidelor politice si a
liderilor Armatei. "Reabilitarea lui Antonescu si a membrilor
cabinetului sau ar putea insemna reabilitarea unui guvern fascist,
prima actiune de acest fel dupa terminarea celui de-al doilearazboi
mondial", au relevat sursele citate. Reabilitarea maresalului
Antonescu este ceruta si de liderii partidelor extremist-nationaliste,
printre care Partidul Romania Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor,
si Uniunea Vatra Romaneasca, condusa de omul de afaceri de origine
romana Iosif Constantin Dragan, fost legionar si apropiat al regimului
comunist al lui Nicolae Ceausescu. (ADB - 12,20 - ARPRESS - 23.10.'97)
In der Berliner "tageszeitung"
(taz) erscheint der Bericht von William Totok: "Späte
Ehrung von Faschisten. Rumänien will sechs Minister der Antonescu-Regierung
rehabilitieren. Der Diktatur fielen 150 000 Juden und Roma zum
Opfer".
Die rumänische Übersetzung des Artikels erscheint auch
in der Zeitschrift "22", Nr.48/ 2.-8.12.1997.
Top
Der rumänische Senat (das Oberhaus des Parlaments) ehrt
den militärfaschistischen Diktator am 1. Juni 1999 in einer
Gedenkminute. Anläßlich des 53 Jahrestags seit der
Hinrichtung Antonescus mehren sich erneut die Stimmen jener Politiker,
die eine Rehabilitierung des Hitler-Verbündeten fordern.
Rechtsnationalisten aus der regierenden Bauernpartei (PNTCD),
unabhängige nationalistische Abgeordnete und Chauvinisten
der groß-rumänischen Partei (PRM) berufen sich dabei
auf die umstrittene Rehabilitierung des ehemaligen Securitategenerals
Ion Mihai Pacepa, der in einigen rumänischen Publikationen
("Ziua", "22" u.a.) als ein Symbol des antikommunistischen
Kampfes dargestellt wurde. Anhand der jüngsten rumänischen
Presseberichte dokumentieren wir hier die neue propagandistische
Offensive der Antonescu-Sympathisanten:
Deputat PETRE TURLEA [PRM]
Domnule presedinte,Doamnelor si domnilor colegi,Vã rog sã-mi dati voie sã evoc în fata domniilor-voastre - ca în fiecare an la sfîrsitul lui mai - cea mai mare personalitate politicã si militarã româneascã din secolul al XX-lea: Maresalul Ion Antonescu. Pe 1 iunie 1999 se împlinesc 53 de ani de la asasinarea acestui erou al Neamului Românesc. Ion Antonescu a fost omul care a pregãtit din umbrã marile victorii românesti din primul rãzboi mondial, victorii care vor face posibilã Unirea cea Mare din 1918. Ion Antonescu a fost omul de care România avea nevoie în anii celui de-al II-lea rãzboi mondial, omul care a încercat refacerea hotarelor Tãrii. Si, în aceastã tentativã patrioticã, a fost sprijinit de partidele istorice (Ion Mihalache s-a înrolat chiar ca voluntar, desi avea o vîrstã înaintatã) si de rege, care i-a telegrafiat la 22 iunie 1941: "În clipele cînd trupele noastre trec Prutul si codrii Bucovinei pentru a reîntregi Sfînta Tarã a lui Stefan cel Mare, Moldova, gîndul meu se îndreaptã cãtre domnia-voastrã domnule general..." - general cãruia i se arãta "recunoscãtor". În momentul cînd înfrîngerea Germaniei a devenit evidentã, atît partidele istorice, cît si regele s-au desolidarizat de Antonescu si, împreunã cu comunistii, l-au înlãturat brutal. Se stie ce a urmat dupã 23 august 1944: înrobirea treptatã a României de cãtre U.R.S.S., impunerea comunismului, ruperea de Occident. De aceea, rãmîne de demonstrat cã soarta Tãrii ar fi fost mai rea dacã iesea din rãzboi sub conducerea Maresalului; doar în cazul unei asemenea demonstratii, înlãturarea lui brutalã s-ar justifica. De la tribuna Camerei Deputatilor si în scris, în 1993, 1994, 1995, 1996 am cerut Procuraturii Generale sã declanseze recurs în anulare în cazul procesului intentat Maresalului Ion Antonescu în 1946, proces cerut de Moscova si fãcut de comunisti. Temeiul acestei cereri: 1) Neconstitutionalitatea Legii nr. 312/21 aprilie 1945, în virtutea cãreia a fost judecat Maresalul Ion Antonescu. Pe baza Jurnalului Consiliului de Ministri din 30 august 1944, pe 31 august 1944 a fost semnat Decretul regal - publicat în "Monitorul oficial" din 2 septembrie 1944 - de repunere în vigoare a Constitutiei din 1923. În art. I se preciza cã Drepturile românilor sînt cele recunoscute de Constitutia din 1866, cu modificãrile ce ulterior au fost aduse si de Constitutia din 29 martie 1923. Art. II: "Sub rezerva celor cuprinse în art. III si IV, puterile statului se vor exercita dupã regulile asezate în Constitutia din 29 martie 1923". Ca urmare, Decretul-Lege nr. 312/21 aprilie 1945 era neconstitutional deoarece prevede, la art. 3, alin. 2, cã "Cei vinovati de faptele prevãzute de art. 2, alin. a-j se vor pedepsi cu moartea (subl.n.) sau cu munca silnicã pe viatã". Iar art, 3, alin. 6 consemna cã "Pe lîngã aceste pedepse, se va pronunta si degradatiunea civicã precum si confiscarea averii (subl.n.) în folosul Statului". Or, Constitutia din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-1947, prevedea: Art. 15 - "Nici o lege nu poate înfiinta pedeapsa confiscãrii averilor"; Art. 16 - "Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînfiinta afarã de cazurile prevãzute în Codul penal militar în timp de rãzboi". Chiar dacã în art. 16 din Constitutie se admite pedeapsa cu moartea, ea este precis admisã doar în timp de rãzboi; or, procesul Maresalului s-a desfãsurat în timp de pace, în 1946. Decretul-Lege nr. 312 violeazã principiul constitutional al rãspunderii ministeriale numai în fata unor anumite organisme. Astfel, art. 98 din Constitutie preciza: "Fiecare din ambele Adunãri, precum si regele au dreptul de a cere urmãrirea ministrilor si a-i trimite înaintea Curtii de Casatie si Justitie, care singurã este în drept a-i judeca". În pofida acestei reglementãri constitutionale, Decretul-Lege nr. 312 precizeazã, în art. 7, cã trimiterea în judecatã se face de cãtre Consiliul de Ministri sau de cãtre acuzatorii publici. Iar în art. 10 din acelasi Decret-Lege se spune cã judecarea faptelor se face de Tribunalul Poporului. Art. 101, alin. 2 din Constitutia în vigoare, preciza: "Comisiuni si tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire si sub nici un fel de cuvînt în vederea unor anumite procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecãrii unor anumite persoane". Or, art. 10 din Decretul-Lege 312 preciza: "Judecarea faptelor se va face de Tribunalul Poporului". Nimeni nu poate contesta cã "Tribunalul Poporului" era un "tribunal extraordinar", deci, neadmis de Constitutie. În sfîrsit, art. 107, alin. 5 din Constitutia din 1923, preciza: "Puterea judecãtoreascã nu are cãdere de a judeca actele de guvernãmînt, precum si actele de comandament cu caracter militar (subl.n.)". Dar, art. 2 din Decretul-Lege 312 preciza: "Sînt vinovati de dezastrul Tãrii prin sãvîrsirea de crime de rãzboi cei care: a) Au hotãrît declararea sau continuarea rãzboiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice si a Natiunilor Unite". Însã, "declararea sau continuarea rãzboiului" reprezintã, indiscutabil, acte de guvernãmînt în legãturã cu care puterea judecãtoreascã nu avea cãderea de a se pronunta. 2) Procesul Maresalului Ion Antonescu s-a desfãsurat în conditii de totalã contradictie cu normele general democratice, sub presiune politicã, cu încãlcarea principiului prezumtiei de nevinovãtie si în conditiile unei puternice presiuni externe din partea U.R.S.S.. Toate acestea au viciat atît desfãsurarea procesului, cît si sentinta. Procesul a avut un caracter politic, organizat de asa-zisele forte democrate, în frunte cu Partidul Comunist, avînd drept scop cîstigarea capitalului electoral (în vederea alegerilor parlamentare din 1946) si realizarea unor lovituri împotriva Partidului National Tãrãnesc si a Partidului National Liberal. Acest lucru a fost constatat chiar de cãtre reprezentantii diplomatici occidentali la Bucuresti. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentantul S.U.A. la Bucuresti, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: "(...) procesul criminalilor de rãzboi, al Maresalului Ion Antonescu si al ministrilor sãi, prevãzut sã înceapã în ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Guvernului în efortul de a-i discredita, (subl.n.), pe baza mãrturiei lor, pe liderul P.N.T., Maniu, si pe cel al P.N.L., Brãtianu. S-a mentionat chiar cã Molotov, aflîndu-se la Paris, a cerut informatii selective despre cei doi, pentru a fi folosite în actualele demersuri ale ministrilor de Externe, si cã Maresalului si lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentintã mai blîndã dacã-i vor implica pe Maniu si Brãtianu (subl.n.) în timpul procesului. În scopuri politice, Guvernul urmãreste sã compromitã si alte personalitãti". Acelasi diplomat, la 28 mai 1946, raporta la Washington: "Observatorii de la fata locului cred cã explicatia evenimentelor poate fi gãsitã în intentiile electorale ale Guvernului". (Apud Marcel Dumitru Ciucã, Procesul Maresalului Antonescu. Documente, Bucuresti, 1995, vol. I, p. 186 si vol. II, p. 369). Procesul s-a desfãsurat sub o puternicã presiune a strãzii, dirijatã de Partidul Comunist cu manifestãri intense chiar în sala de judecatã. Adeseori, acuzatii au fost insultati, batjocoriti, fluierati de asistenta selectatã de comunisti; cu îngãduinta evidentã a completului de judecatã, acuzatii au fost întrerupti si combãtuti în timpul depozitiilor lor; s-au organizat adevãrate manifestatii ostile acuzatilor, chiar în sala de judecatã. Un singur exemplu: la sfîrsitul rechizitoriului pronuntat de acuzatorul public Dumitru Sãrac, stenograma sedintei înregistra "Zgomot mare în salã, aplauze, strigãte: Moarte! Moarte! La moarte! La spînzurãtoare cu ei! Trãiascã acuzatorii publici! Uraa! Sedinta se suspendã". (Arh. S.R.I., Bucuresti, fond procesul Ion Antonescu, rola 6). 3) Foarte multe volume de documente din perioada guvernãrii Antonescu, volume publicate dupã 1989, demonstreazã cã acuzatiile din procesul din 1946 nu aveau o bazã realã. Maresalul nu numai cã nu poate fi acuzat ca trãdãtor al României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat sã nu se implice. Avînd în vedere temeiurile de mai sus, cerem procurorului general declansarea recursului în anulare împotriva sentintei din 17 mai 1946, sentintã hotãrîtã de Partidul Comunist si de U.R.S.S., sentintã îndreptatã împotriva întregului Popor Român. În martie 1994, Procuratura Generalã mi-a rãspuns cã studiazã propunerea respectivã, dar fiind un volum foarte mare de lucru la acest caz, rezolvarea nu poate veni prea repede. În realitate, nu volumul de muncã era la mijloc - doar procesul Maniu s-a rezolvat foarte usor - ci slugãrnicia Procuraturii fatã de cei care s-au aflat la Putere în România dupã 1989; iar acestia nu vor reabilitarea Maresalului pentru a nu-i supãra pe stãpînii lumii de astãzi - evreii occidentali. Multi oameni politici marcanti ai perioadei de dupã 1989, însã, s-au exprimat în favoarea lui Ion Antonescu. Iatã aprecierile a doi parlamentari ale cãror idei promonarhiste sînt, totusi, puternice si cunoscute. Ion Ratiu (P.N.T.C.D.): "Antonescu si-a asumat responsabilitatea, dar nu pentru salvarea Coroanei, ci a Tãrii. De aceea, eu spun cã el a fost un bun român". Dan Amedeo Lãzãrescu (P.N.L.): "Antonescu a fost salvatorul Neamului Românesc". (În Maresalul Antonescu dupã 50 de ani, "Lumea", martie 1996). Ion Antonescu nu a fost reabilitat de cãtre conducerea Statului Român. El rãmîne, însã, statornic în inima Poporului Român, acolo unde marea majoritate a conducãtorilor României de azi nu vor ajunge niciodatã. Astãzi, ca sã fie salvatã, Tara ar avea nevoie - a treia oarã în acest secol - de un Ion Antonescu!
(Discursul a fost rostit în Camera Deputatilor, în ziua de 25 mai 1999)
Chiar daca, de curind, citiva membri ai fostului guvern Antonescu au fost reabilitati de Curtea Suprema de Justitie, maresalul ca persoana si guvenul sau se afla inca la "indexul" istoriei. Diverse instante internationale si mai ales organizatiile evreiesti ii considera pe Antonescu si pe ministri sai drept criminali de razboi, pentru mai multe fapte printre care si deportarea, in 1940, a unor loturi de cetateni evrei. Este de notorietate blocarea, de catre doi congresmeni americani, printr-o scrisoare catre Presedintia Romaniei, a incercarii fostului procuror general Sorin Moisescu de a initia, in toamna anului 1997, un recurs in anulare pentru citiva dintre membri guvernului Antonescu. Ulterior, in decembrie 1997, Moisescu a fost intr-o vizita in SUA unde a incercat sa le explice congresmenilor cazul "Antonescu", cu toate implicatiile lui istorice si actuale legate de faptul ca in Romania parerile sint impartite, unii considerindu-l pe Antonescu erou, iar altii vinovat. "Le-am explicat si greselile guvernului Antonescu, dar si faptul ca la noi, istoria este mutilata si ca are nevoie sa fie cunoscuta, iar ei (n.r.-americanii) au considerat chestiunea Antonescu inchisa definitiv" a spus Iliescu.
Se poate spune, totusi, ca nici pentru americani, nici pentru
autoritatile romane cazul "Antonescu" nu este rezolvat,
atit timp cit nici regimul Iliescu, nici regimul Constantinescu
n-au initiat o dezbatere publica si argumentata cu documente asupra
implicarii lui Antonescu in persecutia evereilor.
CHRISTIAN LEVANT
Senatul a tinut ieri un moment de reculegere in memoria maresalului Ion Antonescu. Propunerea a fost facuta de senatorul independent Sergiu Nicolaescu. El a declarat ca Antonescu si-a executat pedeapsa pentru "cele rele", dar a facut si lucruri bune. Momentul de reculegere a fost tinut ieri pentru ca s-au implinit 53 de ani de la executia lui Antonescu. Desi pina in ziua de azi figura maresalului Antonescu este una controversata, nici unul dintre senatorii prezenti n-a avut ceva de obiectat fata de propunerea lui Sergiu Nicolaescu. Toti, pina la unul, s-au ridicat in picioare si au tinut minutul de reculegere. (A. R.)
Senator Ion Moisin, a member of the ruling National Peasant Party Christian Democratic, on 14 June 1999 demanded that the Senate pass a resolution for the rehabilitation of Romania's wartime leader, Marshal Ion Antonescu, Mediafax reported. he said Antonescu had been " a great Romanian patriot, who fought for his country till his death."
Antonescu was executed in 1946 for as a war criminal. Moisin said
that unlike the recently-rehabilitate Romanian chief-spy general
Ion Mihai Pacepa, who has served the communist regime, Antonescu
"fought against the USSR, and liberated Bessarabia and Bukovina."
He also denied Antonescu had any responsibility for the Holocaust,
claiming that " on the contrary, he saved the lives of hundreds
of thousands of Jews, refusing to carry out Adolf Hitler's order
to send them to Germany" [sic!]. Moisin's demand was supported
by independent Senator Sergiu Nicolaescu.
MS
Recent a fost reabilitat generalul-locotenent de Securitate Ion
Mihai Pacepa. Motivul principal al reabilitãrii a fost,
dupã cîte s-a înteles, faptul cã a dat
o loviturã importantã regimului comunist prin dezvãluirile
fãcute dupã fuga sa. De fapt, asa au stat lucrurile,
iar importanta dezvãluirilor sale pentru compromiterea
regimului Ceausescu este asemãnãtoare cu importanta
dezvãluirilor lui Soljenitîn pentru compromiterea
regimului sovietic în ochii strãinãtãtii.
Totusi, pînã la plecarea sa în Occident, generalul
Pacepa a servit douã regimuri comuniste: cel al lui Gheorghiu-Dej
si cel al lui Ceausescu. Dacã unui general care multi ani
a servit sistemul comunist i s-a acordat reabilitarea, ne întrebãm
de ce nu ar trebui sã i se acorde reabilitarea unui Maresal
care a luptat, fãrã nici un compromis si permanent,
contra sistemului comunist, în favoarea României?
Ca sã nu mai vorbim de faptul cã generalul Pacepa
a fost doar condamnat la moarte dar nu executat, în vreme
ce Maresalul Antonescu a fost condamnat la moarte si executat.
Mai mult, a refuzat sã semneze un act prin care sovieticii
îi propuneau sã admitã cã Basarabia
ar fi ruseascã, ceea ce era fals, promitîndu-i, în
schimb, viata. A preferat sã fie împuscat decît
sã accepte trãdarea unei pãrti din teritoriul
românesc, în timp ce altii, dupã el, au cedat
fãrã sã-i ameninte, personal, nimeni cu nimic.
Unde este dreptatea istoricã, dacã se dã
unuia o reparatie moralã si se refuzã altuia cu
merite mult mai mari? Iatã cele 4 mari merite istorice
ale Maresalului Antonescu: 1) Dupã planurile lui, desi
pe atunci nu era general, a fost cîstigatã, în
mare parte, campania din 1917 contra germanilor în sudul
Moldovei (unde înfruntarea principalã a fost bãtãlia
de la Mãrãsesti). Planurile au fost acceptate de
Maresalul Constantin Prezan, seful Marelui Cartier General. 2)
Desi pe atunci nu era general, dupã planurile lui, acceptate
si de regele Ferdinand I, Armata Românã a salvat,
în anul 1919, Transilvania amenintatã de diviziile
maghiare ale regimului sovietic instaurat atunci în Ungaria,
reusind, la indicatiile date expres de ofiterul Ion Antonescu,
sã cucereascã Ungaria, inclusiv Budapesta, în
3 zile. Pe clãdirea Parlamentului din Budapesta a fost
pusã o opincã româneascã, în
vîrf, sã ia aminte ungurii ce-i asteaptã dacã
vor mai cuteza vreodatã sã ameninte Ardealul. Armata
Românã, pe care geniul lui Antonescu a dirijat-o,
a distrus atunci regimul comunist în Ungaria, regim care
ar fi amenintat cu extinderea "ciumei rosii" si în
România. Aceastã realizare este mai mult decît
a reusit Pacepa. 3) La ordinul si sub îndrumarea generalului
Ion Antonescu, devenit conducãtorul Statului Român
si presedintele Consiliului de Ministri, Armata Românã
a eliberat Basarabia si Bucovina de Nord de ocupatia sovieticã
stalinistã criminalã. În 5 sãptãmîni,
trupele bolsevice au fost spulberate de pe teritoriul istoric
românesc dintre Prut si Nistru, si din nordul Bucovinei.
Grupul de armate "General Antonescu", care a reusit
aceastã performantã între 22 iunie-27 iulie
1941, a restabilit granita fireascã de rãsãrit
a României, pe care Stalin o modificase în urma nelegiuitului
Pact Ribbentrop-Molotov. 4) Maresalul Ion Antonescu a salvat viata
a sute de mii de evrei din România. El s-a opus cererilor
lui Hitler ca acesti evrei sã-i fie predati. Ce i-ar fi
asteptat? Moartea. Ei bine, unii din Tarã si din strãinãtate
cautã sã blocheze o reabilitare a memoriei Maresalului
Ion Antonescu tocmai pe chestiunea evreiascã. Comunistii
refuzaserã o reabilitare a lui Antonescu pe tema atacului
antisovietic din 1941, pentru cã s-ar fi supãrat
Moscova. Astãzi, acest motiv nu mai tine. De aceea, unii
se cramponeazã de motivul evreiesc. Hai sã lãmurim
adevãrul! Si, ca sã nu creadã cineva cã
tinem cu Antonescu, ca de la român la român o sã
citãm, mai ales, ce spun autori sau personalitãti
evreiesti despre aceastã problemã. Iatã ce
spun: a) Redactia "Revistei Cultului Mozaic" scria,
la 1 septembrie 1987, cu referire la cele "3800 (trei mii
opt sute) de suluri Sfinte (SIFREI TORA) care au fãcut
si ele ALYA": "Sute de mii de evrei originari din România
se bucurã cînd sãrutã sulurile Sfinte
ale pãrintilor si bunicilor lor, cîndva enoriasi
ai sinagogilor din Moldova si Transilvania". (Redactia Eratã
la un omagiu, în "Rev. Cult. Mozaic", Bucuresti,
la 1 septembrie 1987, nr. 629, p. 6). Ne întrebãm:
cum au fost omorîte aceste sute de mii de evrei în
vremea lui Antonescu, de vreme ce au plecat în Israel dupã
împuscarea lui Antonescu de cãtre comunisti? Si cine
primea multumiri? Cumva Antonescu? Nu prea. Le primea Ceausescu.
(Dar dacã nu-i salva Antonescu, mai plecau oare?) Spre
exemplu, numai în acel numãr de revistã citat
gãsim douã multumiri: una din partea primului-ministru
israelian de atunci, Yitzhak Shamir (care spunea: "Eu sînt
aici, în România, astãzi, într-o vizitã
oficialã, am avut si vom mai avea convorbiri foarte prietenesti
cu presedintele Nicolae Ceausescu, cu primul-ministru, Constantin
Dãscãlescu. La aceste convorbiri, am avut cinstea
sã multumesc presedintelui pentru pozitia sa fatã
de problemele populatiei evreiesti din România, pentru problemele
legate de Alia spre Israel". ("Cuvîntarea primului-ministru
Yitzak Shamir", în "Rev.Cult. Mozaic", 1
septembrie 1987, p. 7); iar o altã multumire venea de la
Sef Rabinul Moses Rosen, care îi adresa lui Ceausescu "întreg
devotamentul si recunostinta noastrã fierbinte". (Sef
Rabin Dr. Moses Rosen, "23 August, temelia noii Istorii a
României", în Ibidem, p. 1). Asta dupã
ce Gheorghiu-Dej - cum arãta Pacepa - fãcuse un
"odios comert", lãsînd sã emigreze
evrei si obtinînd, în schimb, crescãtorii "de
pui, curcani, porci, oi si vite", realizate majoritatea în
zona Peris, de diferite firme vestice "plãtite în
secret de Israel", iar Ceausescu "a stabilit preturi
pe cap de evreu aprobat sã emigreze (între 2.000
si 50.000 de dolari)", ajungîndu-se "pînã
la 250.000 de dolari", (Ion Mihai Pacepa, "Mostenirea
Kremlinului", Ed. Venus, Buc., 1993, p. 405-407). b) Marele
Rabin Alexandru Safran, alungat de Gheorghiu-Dej, a scris despre
"evreii din România": "Întregind, foarte
numerosi, alya lor, au contribuit din plin la renasterea Natiunii
evreiesti. Sînt, de fapt, acolo mai bine de patru sute de
mii si conteazã, astãzi, printre elementele cele
mai active, cele mai creative din Israel". (Alexandru Safran,
Expulzarea, din volumul "Un tison arraché aux flammes",
Editura Stook, Israel,1989; în "Memoria", Buc.,
nr.15, p.74). Iatã deci o mãrturie publicatã
în Israel, care aratã cã 400.000 de evrei
români sînt prezenti acum în Israel, fiind printre
cei mai activi si creativi. Cui îi datoreazã ei viata?
Lui Antonescu. Cui îi datoreazã viata si cei rãmasi
în România? Tot lui Antonescu. Maresalul Ion Antonescu
a precizat în memoriul sãu de la procesul care i-a
fost intentat: "Germanii au cerut sã le predãm
pe toti evreii pentru a-i duce la lucru în Germania. Am
refuzat". (Memoriul din 15 mai 1946, în "Procesul
Maresalului Antonescu", vol.II, Documente, Buc., 1996, p.
175). Avem mãrturii precise asupra presiunilor pe care
le-a fãcut Hitler, s-a ajuns chiar la discutie tensionatã,
desi Hitler avea un mare respect pentru Antonescu, dar acesta
a refuzat orice cedare în problema evreilor. Ce s-ar fi
întîmplat cu ei dacã Antonescu ceda? Desigur,
ceea ce s-a întîmplat cu evreii din nord-vestul Ardealului
ocupat de maghiarii horthysti între 1940-1944. Ziarul suedez
"Svenska Dagbladet", din 6 iulie 1944, preciza cã
"numãrul evreilor deportati din Ungaria se ridica
la peste 300.000 de oameni" si cã "în aceastã
cifrã erau cuprinsi cei 151.180 de evrei deportati din
Ardealul de nord". ("Presa suedezã despre Holocaustul
din Ardealul de nord", în "Revista Cultului Mozaic",
1 decembrie 1986, p.7). Ziarul suedez "Aftonbladet"
din 12 aprilie 1944, arãta cã prim-ministrul maghiar
Sztejay Döme a inclus în programul sãu "solutionarea
problemei evreiesti", iar la 5 iulie 1944, acelasi ziar sublinia
cã deportãrile fãcute de regimul maghiar
"urmãresc lichidarea totalã a populatiei evreiesti"(Ibid.).
În timp ce Maresalul Antonescu salva sute de mii de evrei,
regimul maghiar de atunci deporta sute de mii de evrei. Cine are
urechi de auzit, sã audã! Avem si alte importante
mãrturii care confirmã cã Maresalul Ion Antonescu
a reusit salvarea a sute de mii de evrei, performantã unicã
în teritoriile ajunse în sfera de influentã
hitleristã. Dar spatiul ne împiedicã sã
continuãm. Tinînd seama de cele 4 mari merite istorice
ale Maresalului Ion Antonescu în privinta apãrãrii
României în primul rãzboi mondial, a combaterii
revizionismului maghiar, a întregirii granitelor României
istorice si a salvãrii a sute de mii de evrei români,
propun urmãtoarele: 1) Recurs în anulare asupra sentintei
date contra Maresalului Ion Antonescu, de condamnare la moarte
si asupra sentintelor la care au fost supusi cei condamnati împreunã
cu el. Reabilitarea memoriei acestui mare general si patriot român.
2) Maresalul Ion Antonescu sã fie declarat Erou National.
3) Sã se instituie Ordinul "Maresal Antonescu"
pentru urmãtoarele merite: a) Vitejie deosebitã.
b) Activitate de combatere a iredentismului. c) Activitate de
apãrare a drepturilor românesti asupra teritoriilor
României istorice. Mai cer ca în manualele de Istorie
sã se opereze o modificare si anume: rãzboiul din
perioada 22 iunie-27 iulie 1941, dus de Armata Românã
pentru eliberarea Basarabiei si Nordului Bucovinei sã fie
declarat "Al doilea rãzboi de reîntregire nationalã",
dupã cel din 1916-1919. La 22 iunie 1999 sînt 58
de ani de cînd a început. Dacã unii au interese
oculte sã nu-l reabiliteze pe Maresalul Ion Antonescu,
noi le respingem. El a luptat pentru Tara sa si si-a dat viata
ca sã o apere. De aceea, încheiem spunînd:
Trãiascã memoria marelui patriot român, Maresalul
Ion Antonescu!
Senator Ioan Moisin [PNTCD]
(Declaratia a fost rostitã în plenul Senatului în data de 14 iunie 1999)
The National Union for Christian Revival (UNRC) says it wants
to relaunch Romania's interwar fascist Legionary movement. The
announcement was made on 24 June by its deputy chairman, Nicador
Zelea Codreanu, who is a nephew of Corneliu Zelea Codreanu, the
Legionary movement's leader in the 1920s and 1930s. The declaration
was made on the 72-nd anniversary of his brother's setting up
of the League of the Archangel Michael, to which the movement
traces its roots. Codreanu said the revived movement must acknowledge
its "past mistakes," among which he counted anti-Semitism
and racism, and must "distance itself" from the acts
committed under Corneliu Zelea's successor, Horia Sima. The UNRC
has about 300 members and Romanian law requires 10,000 for the
registration of a political party but Codreanu said a merger with
other formations with similar roots was possible, Mediafax reported.
MS
Peste 100 de persoane, in mare majoritate tineri, au comemorat,
la sfirsitul saptaminii trecute, la Cluj, sase ani de la moartea
comandantului legionar Horia Sima. Manifestarea, care a avut loc
in Sala Mare a Primariei, s-a bucurat de prezenta conducatorilor
rezistentei din Fagaras, Ion Gavrila Ogoreanu si Marcel Petrisor,
si a lui Serban Suru, comandant al familiei de cuiburi legionare
"Fapta". Pe coridoarele primariei au fost prezentate
carti de doctrina si istorie legionara, o colectie de fotografii
cu personalitati legionare si momente din istoria Garzii de Fier.
In sala a fost arborat steagul legionar, pe un fond verde trei
bare verticale intersectate cu trei orizontale de culoare neagra.
De mentionat ca in urma refuzului preotilor de la Catedrala Ortodoxa
din Cluj de a oficia parastasul lui Horia Sima, manifestarea s-a
desfasurat la biserica de pe strada Horea.
BOGDAN EDUARD
De cand Gh. Funar, primarul municipiului Cluj-Napoca, a devenit
secretarul general al partidului nationalist-extremist PRM, nu
numai ca i-a luat sub obrocul dansului ca angajati ai primariei
pe capii unor fundatii cu asemenea tenta, dar chiar permite ca
in incinta institutiei pe care o conduce sa se organizeze tot
soiul de manifestari dubioase, intre care si unele prolegionare.
Iata de ce prefectul de Cluj, dr. Alexandru Farcas, s-a vazut
nevoit sa adreseze primarului Gh. Funar si Consiliului local o
scrisoare dura in cuprinsul careia se spune intre altele: "Avand
in vedere precedentul periculos care a fost creat prin autorizarea
si apoi prin desfasurarea (…) in sala mare de sedinte a Consiliului
local al municipiului Cluj-Napoca, a simpozionului intitulat «Horea
Sima - un legionar inca prezent», manifestare pe a carei
durata, in sediul autoritatii administratiei publice locale municipale,
a fost arborat drapelul legionar, iar in holurile institutiei
au fost expuse lucrari doctrinare ale comandantilor miscarii legionare,
solicitam ca pe viitor sa dispuneti luarea celor mai ferme masuri
pentru a nu mai fi posibila repetarea unor asemenea situatii (…)
retinand faptul ca propaganda sau apologia ideilor, conceptiilor
sau doctrinelor de tip totalitar este interzisa prin lege. De
asemenea (…) privind intentia de atribuire a numelui lui
Corneliu Zelea Codreanu unei artere de circulatie din municipiul
Cluj-Napoca, va atragem in modul cel mai serios atentia asupra
gravitatii chiar si doar a formularii unei asemenea propuneri,
fata de prevederile cadrului constitutional si legal in vigoare".(...).
(Virgil Lazar)
Cu ocazia aniversarii a 72 de ani de la intemeierea Miscarii Legionare de catre Corneliu Zelea Codreanu, in Bucuresti s-au organizat mai multe manifestari. Dupa cum se stie, dupa 1945, legionarii s-au impartit in doua tabere: codrenistii si simistii, dupa numele celor doi conducatori: Zelea Codreanu si Horia Sima. Dupa 50 de ani de invrajbiri in exil, dar si in tara, s-a ajuns in prezent la un paradox: Miscarea Legionara este reprezentata de trei grupuri. Doua aripi "simiste", compuse una din tineri si cealalta din batrini, si aripa "codrenista". Fiecare dintre aceste factiuni a serbat separat si in mod diferit cei 72 de ani de la infiintarea Legiunii Arhanghelul Mihail. "Codrenistii" s-au intilnit ieri, la ora 11.00, la Biserica "Ilie Gorgoni" din Bucuresti, acolo unde a fost depus in 1938 trupul lui Corneliu Zelea Codreanu. Au fost prezente circa 50 de persoane, toate in virsta, printre care s-a aflat si fratele lui Corneliu Zelea Codreanu. Slujba s-a terminat in jurul orei 12.00, ocazie cu care s-a raspindit apelul Hatmanului Matei Hojboata din Toronto privind colectarea de bani pentru inaltarea unei Cruci-Monument la Tincabesti, unde a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu. Ulterior, cei prezenti la comemorare s-au indreptat spre sala de pe strada Batistei nr. 4 unde s-au tinut cuvintari.
Fiecare cu conferinta lui
Tinerii "simisti" condusi de fizicianul Serban Suru,
grupare care poarta numele de "Legiunea Arhanghelul Mihail
- Garda de Fier", au sarbatorit evenimentul printr-o conferinta
care s-a desfasurat la Casa de Cultura a Studentilor, incepind
cu ora 17.00. Batrinii "simisti" nu au organizat nimic
special pentru aceasta zi, insa prin afisele lipite in Bucuresti
au anuntat o conferinta care urmeaza sa aiba loc miine, la Sala
Dalles, sub auspiciile Asociatiilor "George Manu" si
"Petre Tutea". In orasele mari din tara au avut loc
comemorari identice, insa separarea celor trei factiuni legionare
a fost si aici evidenta.
FLORIAN BICHIR
"(...) Legionarii au fost prigoniti inca de la inceput. Ei
au declarat ca lupta contra comunismului, a coruptiei, a dusmanilor
tarii, a evreilor (n.r. din punct de vedere economic, politic
si social, nu religios sau rasial) - care erau la carma financiara
a tarii. Din aceste cauze, dar si pentru ca politicienii de atunci
se temeau de Miscarea Legionara, membrii organizatiei au fost
prigoniti. Si, de ce sa nu spunem, de multe ori pe nedrept."
"(...) Intelectualii ingroasa randurile legionarilor, iar
simpatiile pentru ei ii aduc sub acelasi steag pe Nae Ionescu,
Radu Gyr, Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Tutea, Constantin
Noica, George Manu, Ion Barbu, Ion Caraion, Dan Botta, Lucian
Blaga, Nicolae Crevedia, Nichifor Crainic, Horia Vintila, Printul
Nicolae, Sextil Puscariu si lista poate continua. (...)"
"Dupa documentatia existenta putem spune ca "rebeliunea
legionara" a fost doar o inventie abila a marelui militar
[Antonescu - nota W.T.] de a se debarasa de Miscarea Legionara.
Antonescu, ca si Iorga si Carol al II-lea si-a dat seama ca nu
are cum sa puna mana pe conducerea Miscarii si atunci a hotarit
sa o inlature. Din nefeicire, in razboiul lui personal au murit
pe langa legionari si cateva sute de civili. In jur de aproape
1000 de persoane au fost impuscate in Bucuresti in timpul asa-zisei
rebeliuni. Era nevoie in acest calcul si de victime. Cum a fost
si in decembrie 1989."
"Asasinarea marelui carturar Nicolae Iorga de catre un grup
de legionari necontrolati este tema favorita a dusmanilor ML.
Problema nu este atat de simpla pe cat incearca sa arate istoricii
comunisti si nu numai ei. (...) " Asasinii lui Iorga "se
pare ca au fost manipulati de KGB si serviciul secret britanic
- nu s-au predat. Echipa ucigasa a considerat ca profesorul, ajuns
consilier al Regelui, este autorul moral al asasinarii Capitanului.
Adevarul despre cine i-a indemnat pe asasinii lui Iorga si Madgearu
este foarte greu de stabilit acum. Nu putem insa sa nu mentionam
suspiciunea ca asasinatul a fost opera serviciilor straine care
aveau tot interesul sa compromita Miscarea Legionara. (...)"
"S-a spus, in primul rand, ca legionarii sunt antisemiti,
dar nu s-a specificat ca lupta nu era rasiala sau de ordin religios,
ci doar pe planurile economic, politic si social. In sprijinul
invinuirilor, legionarilor li s-au pus in carca crime inimaginabile
comise la "Abatorul" din Bucuresti in timpul "rebeliunii
legionare". Fara nici un fel de proba, doar cu o fotografie
care se pare ca era trucata si oricum nu reprezenta nimic, si
cu o serie de articole scrise de... evrei. (...)"
Despre "Progromul de la Iasi", din iunie '40 (...) "generalul
de divizie Emanoil Leoveanu spune in "Memoriul anchetei facute
la Iasi" ca "atacurile au fost provocate de populatia
evreiasca pentru a se razbuna". Nu se subliniaza nicaieri
ca ar fi fost vorba de legionari. Dupa informatiile adunate nu
putem crede decat ca armata germana i-a omorat pe evrei considerandu-i,
pe drept sau nu, provocatori."
"Antisemitismul legionar pare o acuza ilogica daca ne reamintim
numai decizia lui Radu Gyr, unul dintre comandantii Miscarii,
care a infiintat la Bucuresti, in plin Stat National-Legionar,
primul teatru evreiesc din Europa, Baraseum. Acest lucru se intampla
in momentul in care lagarele, camerele de gazare si crematoriile
germane erau arhipline cu evrei."
"Dupa mai bine de 70 de ani de la infiintare, Miscarea Legionara
inca mai traieste. Organizatia rezista mai mult in spirit pentru
ca faptic nu s-au petrecut prea multe dupa 1989. Au fost publicate
multe carti de memorii si analize pro-legionare, dar ca organizare
nu s-a schimbat mare lucru.
Cele cateva sute de batrani legionari nu au mai avut puterea sa
se organizeze. Ion Iliescu insa s-a grabit sa-i infiereze pe legionari
cu orice prilej, iar Virgil Magureanu tot batea campii, cu "pericolul
legionar". Chiar daca Miscarea Legionara s-ar fi trezit brusc
la viata si tot nu avea de ce sa anunte nu-stiu-ce pericol pentru
ca aceasta organizatie nu este interzisa prin lege. Pentru ca
trebuia combatuta ideea de dreapta in politica, a fost infiintat
Partidul Dreapta Nationala, condus de Radu Sorescu, si la care
a aderat si Cornel Brahas, care mai tarziu a recunoscut, dupa
dizolvarea formatiunii, ca prin ea s-a incercat compromiterea
Miscarii Legionare de catre Ion Iliescu. Au mai fost infiintate
cateva partide cu tenta nationalista ca: Partidul Pentru Patrie,
Partidul Dreapta Romaneasca, Partidul National al Reintregirii
- Optiunea Daco-Latina. Din punct de vedere al activitatii politice
ele sunt ca si inexistente. Cel mai serios dintre toate pare a
fi PPP, dar nu are curajul inca sa apara pe scena unde se da batalia,
si de a-si asuma apartenenta legionara.
A mai fost infiintat un partid avand la baza doctrina legionara
care a dat chix. Este vorba de Partidul Noua Romanie Crestina
al carui presedinte a fost tanarul profesor de fizica Serban Suru,
actualul sef al familiei de cuiburi legionare "Fapta".
Fara sa urmareasca probabil compromiterea ideii, Suru a reusit
acest lucru, iar pretentia sa de a se autoproclama sef al Miscarii
Legionare nu are aproape nimic din spiritul organizatiei nationaliste
din perioada codrenista. Depasind orice limita, profesorul de
fizica ne-a declarat ca nu va recunoaste nici un cuib legionar
care nu i se supune direct lui. Chiar daca prezumtivul sef de
cuib a indurat zeci de ani in temnitele comuniste pentru credinta
lui. El justifica aceasta atitudine prin lipsa de organizare si
de vlaga a batranilor din ML, care si-ar fi dovedit in acest fel
"falimentul". Alte organizatii care se revendica de
la Miscarea Legionara sunt fundatiile "Buna Vestire",
"George Manu", "Petre Tutea", asociatiile
"Sarmisegeduza", "Constantin Stoicanescu"
si "Actiunea Arhanghel Mihail", apoi vin Gruparea Corneliu
Zelea Codreanu si Cruciada Invierii Neamului. Dintre ziarele pro-legionare
amintim Permanente, Puncte Cardinale, Gazeta de Vest, Ethos Romanesc,
Buletinul informativ al Bunei Vestiri, si organul de presa al
PPP.
Marian Munteanu, fostul lider al studentilor, a fost un alt personaj
care s-a inspirat din doctrina si organizarea Miscarii Legionare.
Chiar daca a respins aceasta asociere cu partidul sau "Miscarea
pentru Romania". Influenta lui Petre Tutea si nu numai s-a
vazut in ziarul "Miscarea" al lui Munteanu.
El si-a dat seama ca fara parghia financiara nu ai cum sa rezisti
in batalia politica. S-a apucat de afaceri, iar acum are bani,
dar nu se stie daca vrea sa-i investeasca intr-o zona in care
exista sanse de cel putin 90% sa-i piarda fara sa-si atinga scopul."
"Poate ca Romania nu ar fi trebuit sa fie una legionara,
dar in mod sigur nici comunista nu ar fi trebuit sa fie."
Citate din dosarul Aldine alcatuit de Tiberiu Lovin
"Razboiul inceput la data de 22 iunie 1941 pentru eliberarea Basarabiei, Nordului Bucovinei si Tinutului Herta a fost pierdut. Maresalul Ion Antonescu a fost executat in 1946, dupa ce fusese declarat criminal de razboi. Maresalul Ion Antonescu a fost si ramane unul dintre marii eroi ai neamului romanesc."
In an interview with RFE/RL's Bucharest Bureau on 28 June, Minority
Affairs Minister Peter Eckstein-Kovacs said the recent warning
of the National Minorities Council (see "RFE/RL Newsline,"
24 June 1996) against xenophobia has been prompted by prejudiced
reporting on the Romany and Hungarian ethnic minorities in central
dailies, and by the repeated anti-Semitism displayed by weeklies
such as "Romania mare" and "Atac la persoana."
Dorel Dorian, who represents the Jewish minority in the parliament,
said that "Atac la persoana" now has local editions
in several provincial towns, and the dailies "Cotidianul,"
"Natiunea," and "Romania libera", or the private
television stations Antena 1 and Tele 7 abc, often display anti-Semitic
postures. Dorian said there may be a connection between these
and the desecration of Jewish cemeteries or the plundering of
synagogues. Both called on the government to prosecute racial
incitement. MS
Pe un canal particular de televiziune din Bucuresti (Atomic) se
transmit prelucrarile unor cintece legionare interpretate de un
muzician care si-a dat numele de "Comandorul Hoisan".
Acesta afirma ca interpreteaza muzica "hard metal rock".
In aceasta maniera a cîntat si "Sfanta tinerete legionara".
Hoisan apare îmbracat în uniforma legionara, camasa
verde si diagonala. Pe brat are o zvastica. Saluta cu dreapta
precum fascistii. Postul tv amintit il prezinta zilnic cu clipuri
si chiar a facut un film documentar despre bardul neofascist.
Potrivit unor informatii neconfirmate Hoisan ar fi lucrat în
armata. In prezent este un apropiat al lui Serban Suru (liderul
din Bucuresti al legionarilor "simisti" si organizatorul
unor demonstratii publice neolegionare in Parcul Herastrau, coordonatorul
unei biblioteci legionare, care utilizeaza si internetul pentru
propaganda neofascista). Postul de televiziune a mai anuntat ca
va edita un CD al lui Hoisan cu "rock militar".
R.C./ W.T.
Top
"Wenn die Pforten der Rehabilitierung für hinterhältige Verräter geöffnet werden, dann müßten sie auch für die Helden des Volkes offen stehen, für den Marschall (Antonescu), der von den Kommunisten und Juden beleidigt, gefoltert und erschossen wurde." Diese Forderung stellte die faschistische groß-rumänische Partei in ihrem Propagandablatt "Politica", nachdem Anfang Juni der umstrittene Securitategeneral und frühere Chef des Auslandsnachrichtendienstes, Ion Mihai Pacepa in einem fragwürdigen Justizverfahren rehabilitiert wurde.
Die Aufhebung des 1978 in einem Geheimprozeß verhängten Todesurteils gegen den Securitategeneral ist ein Präzedenzfall. Pacepa war eine Schlüsselfigur des rumänischen Geheimdienstes Securitate. Er hatte sich in der Bundesrepublik Deutschland abgesetzt und erhielt danach politisches Asyl in den USA. An der Frage, ob er durch seine den amerikanischen Behörden gemachten Enthüllungen nur Ceausescus Geheimdienst Securitate oder Rumänien schlechthin geschadet hat, scheiden sich heute die Geister. Tatsache ist, daß Pacepa in mehreren fragwürdigen Büchern nicht nur seine eigene Rolle innerhalb des repressiven Securitateaparates mystifiziert, sondern auch Fakten verfälscht und Ereignisse erfindet.
Nur ein Beispiel sei hier erwähnt. In seinem kürzlich in Bukarest veröffentlichten "Schwarzbuch der Securitate" behauptet er, den Landesbeauftragten für die Unterlagen des Staatssicherheitsdienstes aus Thüringen persönlich getroffen zu haben. Dieser soll ihm über eigene, familienbezogene tragische Stasierlebnisse berichtet haben. Der Landesbeauftragte des Freistaates Thüringen bestreitet, jemals Pacepa begegnet zu sein.
Durch die Aufhebung der Verurteilung Pacepas fühlen sich nun auch die postumen Anhänger des früheren militärfaschistischen Diktators und Hitler-Verbündeten, Ion Antonescu bestärkt, eine Rehabilitierung ihres zum "nationalen Helden" erhobenen politischen Idols zu fordern.
Die Forderung ist nicht neu. Gleich nach der Wende verlangten nationalistische Politiker aller Parteien eine Revision des Urteils. In einem spektakulären Kriegsverbrecherprozeß wurden Antonescu und mehrere Mitglieder seiner Regierung zum Tode verurteilt und im Juni 1946 hingerichtet.
Antonescu, der von 1941 bis 1944 regierte, hatte sich zusammen mit Hitlerdeutschland am Überfall auf die Sowjetunion beteiligt. Auf seinen Befehl hin wurden Hunderttausende rumänische Juden und Roma nach Transnistrien deportiert. In dem von den rumänischen Behörden verwalteten Transnistrien - einem schmalen Landstrich zwischen Dnjestr und Bug - starben in KZ-ähnliche Einrichtungen mehr als 100 000 Juden. An Unterernährung, an Krankheiten, an Kälte, an den Folgen von Mißhandlungen, durch Erschießungen. Das Antonescu-Regime ist, laut Jean Ancel, am Tod von mindestens 410.000 Juden verantwortlich. Von den Deportationen waren allerdings nur die im Osten des Landes ansässigen Juden betroffen. Vor allem jene, aus den von den Sowjets 1939 annektierten Provinzen, Bessarabien und der Bukowina. Antonescu hatte lange vor der berüchtigten "Wannsee-Konferenz" eine eigene "Endlösung" eingeleitet und sich später geweigert, die im westlichen Teil Rumäniens verbliebenen Juden an die Nazis auszuliefern. Die gesamte jüdische Bevölkerung hatte unter antisemitischen Diskriminierungen zu leiden und war einer radikalen "Rumänisierungspolitik" (einem Pendant für Arisierung) ausgesetzt.
Anläßlich des 53. Jahrestags seit der Hinrichtung Antonescus hielt ein Abgeordneter der groß-rumänischen Partei im Abgeordnetenhaus eine Rede, in der nachdrücklich die Rehabilitierung Antonescus gefordert wurde. In einem Rundumschlag kritisierte der Parlamentarier die rumänischen Nachwenderegierungen als Lakaien der "westlichen Juden", "die heute die Welt beherrschen" und "eine Rehabilitierung des Marschalls verhindern". In einer Würdigung des früheren faschistischen Staatsführers hob der groß-rumänische Abgeordnete insbesondere die Verdienste Antonescus als "Retter der Nation" im Kampf gegen den Kommunismus und ungarischen Revisionismus hervor.
Schützenhilfe erhielt der Vertreter der antisemitischen und antiwestlichen groß-rumänischen Partei auch von Ioan Moisin, einem Abgeordneten aus dem Lager der regierenden "Christdemokratischen Nationalen Bauernpartei" (PNTCD). Moisin war auch schon früher durch ultranationalistische und sexistische Stellungnahmen aufgefallen.
Moisin forderte in einer im Senat (dem Oberhaus des Parlaments) gehaltenen Ansprache nicht nur eindringlich die Rehabilitierung des "kompromißlosen antikommunistischen Kämpfers" und "großen rumänischen Patrioten", Ion Antonescu, sondern auch die Stiftung eines Ordens "Marschall Antonescu". Der Orden, der den Namen des "Nationalhelden Antonescu" trägt, soll u.a. an all jene verliehen werden, die besondere Verdienste im Kampf für "die Rechte der Rumänen in den historischen Gebieten" und im Kampf gegen den "ungarischen Revisionismus" erworben haben.
In seinen historischen Argumentationspirouetten erinnerte der Senator auch an die Niederschlagung der ungarischen Räterepublik. Antonescu war an der Spitze rumänischer Armeeverbände 1919 in Budapest einmarschiert und hatte "den Ungarn gezeigt, was sie erwartet, wenn es ihnen danach gelüstet, Siebenbürgen zu bedrohen". Der Marschall, so Moisin weiter, hatte 1941 "Bessarabien und die Nordbukowina von der kriminellen stalinistischen Okkupation befreit". Und an einer anderen Stelle seiner Rede folgte dann die Behauptung, der Marschall habe Zehntausenden Juden das Leben gerettet.
Der Senator der wichtigsten rumänischen Regierungspartei schloß seine Rede mit dem Satz: "Es lebe die Erinnerung an den großen rumänischen Patrioten, Marschall Ion Antonescu!"
Bedenken gegen die Ausführungen des Parlamentariers äußerte bloß ein Vertreter der in die Bukarester Regenbogenkoalition eingebundenen "Demokratischen Partei" (PD). Den größten Beifall erhielt Moisin von seinem parteiunabhängigen Kollegen, dem Produzenten zahlreicher nationalistisch eingefärbter historischer Filme, Sergiu Nicolaescu. Auf dessen Vorschlag hin hatte der Senat am 1. Juni diesen Jahres Antonescu in einer Schweigeminute geehrt. Auch das ist keine originelle Geste mehr, denn bereits 1991 hatte das damalige Parlament Antonescu in einer Gedenkveranstaltung gewürdigt. Nur damals hagelte es internationale Proteste. Jetzt herrschte überall Schweigen. Bedrückendes Schweigen. Wahrscheinlich deshalb, weil seit 1996 in Rumänien, wie man behauptet, waschechte Demokraten regieren.
William Totok, Berlin, den 25. Juni 1999
Top
Sînt greu de înteles toate resorturile psihologice, diversitatea lor, care invitã la delatiune. S-ar putea spune cã fiecare delator în parte e un caz aparte, desi parametrii între care se produce delatiunea nu sînt neapãrat prea deosebiti. Stîrpirea acestei activitãti - care pentru unii din practicantii ei pare un hobby, iar pentru altii deja un drog - este imposibilã. Nici mãcar eforturile de a descuraja delatiunea nu au vreo sansã realã. Practic, cam ce i se poate opune? Dintre putinele mijloace aflate la îndemînã, cel mai simplu mi se pare a fi expunerea publicã a delatorului si a delatiunii la care s-a pretat.
Am afirmat public, în cîteva rînduri, cã Open Society/Societatea deschisã, initiativa economistului filantrop George Soros, este una din cele mai importante si benefice idei ale acestui secol. Programele desfãsurate în cadrul acestui proiect de anvergurã mondialã au contribuit în mod fundamental la schimbarea unor balante grav deteriorate de regimuri autoritare si dictaturi iresponsabile. E nevoie de perspectiva pe care o pot aduce doar cîteva decenii bune spre a întelege, cu adevãrat, cît de important a fost rolul jucat de aceastã initiativã. E nevoie sã se steargã micile, uneori întemeiatele, alteori meschinele nemultumiri fatã de un program ori altul desfãsurat de o fundatie nationalã Soros, e nevoie de a vedea crescînd o societate altfel decît cele cu care aproape ne resemnaserãm, pentru a întelege anvergura initiativei numite Societatea deschisã. Pînã atunci - ne place ori nu - sîntem obligati sã vedem cum spirite certate cu bunul-simt încearcã sã foloseascã în modul cel mai impropriu cu putintã exact pîrghiile deschiderii. Unora li se pare cã printr-o societate deschisã se întelege dreptul de a spune - mai ales pe sub masã - orice despre oricine. Or, în fond, nu existã nimic mai strãin spiritului în care a fost lansat programul multidimensional al dlui George Soros.
Mai grav chiar, oameni certati cu buna-cuviintã se comportã de o manierã ce indicã faptul cã pentru ei ideea de societate deschisã înseamnã o societate deschisã doar pentru unii, eventual numai pentru membrii unui singur grup etnic. Mãrturisesc cã nu cunosc o jignire mai profundã ce poate fi adusã spiritului ce a declansat si continuã sã sustinã - moral si material - ideea societãtii deschise. Cu atît mai mult, gãsesc de cuviintã cã, mãcar din cînd în cînd, gesturile oamenilor ce pîngãresc valorile pentru care pledeazã initiativa Societãtii deschise trebuie discutate. Nu atît pentru cã ar putea avea darul de a descuraja total actiuni necugetate, dar mãcar spre a vedea, public, cum gîndesc si gãsesc de cuviintã sã procedeze unii dintre noi.
La 23 aprilie a.c., domnisoara Denise Rosenthal, plecatã de patru ani din România în Canada, unde îsi pregãteste un doctorat în stiinte politice, la York Universiy, adreseazã dlui George Soros si "organizatorilor programelor pentru Europa Rãsãriteanã de la Fundatia Soros" o scrisoare. Dra Rosenthal informeazã cã este nevoitã sã aducã la cunostintã adresantilor scrisorii douã cazuri care cer "directa dvs atentie pentru bunãstarea strategiilor Soros în România de azi". Mai adaugã dra Rosenthal cã ceea ce trimite dlui Soros constituie fragmente din cercetãri la fata locului pe care le-a prezentat recent în cadrul unor conferinte internationale desfãsurate în Statele Unite, comunicãri oferite spre publicare unor reviste academice americane. Si adaugã dra Rosenthal: "Cu toate acestea, nu am mentionat încã (în ele) implicarea Fundatiei Soros în realizarea acestor comunicãri, atîta vreme cît nu sînt sigurã dacã aveti cunostintã de aceste probleme. De asemenea, am dorit sã vã protejez, deoarece, asa cum am mentionat mai sus, nu pot uita rolul dumneavoastrã de binefãcãtor în Europa Rãsãriteanã de azi (eu însãmi m-am bucurat de achitarea costului biletului de avion de cãtre dvs., cînd am pãrãsit România, în 1995, cu o bursã pe care am cîstigat-o pentru realizarea unei licente universitare în Canada)."
Înainte de a vedea cum si de ce a dorit dra Denise Rosenthal sã-i protejeze pe dl George Soros si pe conducãtorii programelor Fundatiei Soros în Europa Rãsãriteanã, sã spunem cã bine a fãcut neimplicînd organizatia condusã de filantropul american în comunicãrile fãcute în Statele Unite. Prima problemã pe care dra Rosenthal tine sã o aducã la cunostinta dlui George Soros se aflã înglobatã în genericul "Sînt cumva amfitrionii 'antisemitismului latent' din România finantati astãzi de Soros?" Rãspunsul drei Rosenthal la aceastã întrebare vine absolut, lipsit de orice îndoialã: "Da." Este usor de bãnuit satisfactia dusmanilor dlui Soros (si slavã Domnului, ca orice om care a fãcut si face mult bine, dl Soros are destui dusmani) în fata unor asemenea "comunicãri stiintifice" prezentate fie în reviste americane, fie în cadrul unor conferinte internationale desfãsurate în Statele Unite. Pe ce se bazeazã concluziile drei doctorande Rosenthal? România literarã, de pildã, este o revistã ce apare si cu sprijin financiar acordat de Fundatia Soros - România. Or, informeazã dra Rosenthal, în aceastã revistã dl Nicolae Manolescu semneazã Holocaust si Gulag, la 11 martie 1998. Dl Manolescu ar fi nu doar "promotorul" unei dezbateri devenitã Holocaust vs Gulag, ci ar pune chiar "sub semnul întrebãrii credibilitatea numãrului victimelor evreiesti ale Holocaustului."
Întrebarea pe care o pune dra Rosenthal dlui George Soros si responsabililor programelor Fundatiei Soros în Europa Rãsãriteanã este foarte limpede: "Întrebarea mea este: a cercetat Fundatia Soros scrierile acestor intelectuali înainte de a decide asupra finantãrii ziarelor si revistelor lor cum ar fi România literarã? Asa cum oricare din referentii mei vã poate informa, a fi celebru în România nu înseamnã neapãrat a avea un spirit democratic si, în lipsa unui sistem bazat pe merit, grupuri închise îsi promoveazã membrii în orice pozitii. Ca evreicã, am simtit multã durere în timp ce am fãcut cercetãri si am scris despre aceste lucruri vãzînd cã nu sîntem doar marginalizati, pusi într-un colt al istoriei în România de astãzi si, finalmente, blestemati, dar cã dvs., principalul filantrop al Europei Rãsãritene de astãzi, finantati asemenea publicatii si programe - a se vedea de asemenea Scoala de varã Soros unde Constantin Noica (intelectual legionar dintre cele douã rãzboaie, mentionat si în a doua dezbatere aici) este tratat ca o celebritate în 1998, în România."
În afarã de enormitatea cã dl George Soros ar avea nevoie de confirmãrile referentilor drei Rosenthal pentru a întelege un lucru stiut de toatã lumea, cã nu doar în România, ci oriunde în lume, a fi celebru nu înseamnã în mod automat sã fii si un spirit democratic, sã spunem cã ar fi nevoie, înainte de a merge mai departe, sã vedem cine sînt cei pe care dra Rosenthal îi numeste "referentii mei", fiindcã îi pomeneste si la începutul scrisorii pentru a-si consolida credibilitatea. Scrie dra Rosenthal: "Trebuie sã vã informez, cu mare tristete, în legãturã cu cele descoperite de mine, lucruri ce pot fi verificate cu oameni cu care ori am lucrat ori ale cãror studii le-am analizat, oameni ca..." Lãsînd la o parte, din motive de spatiu, functiile si titlurile celor numiti, iatã pe cine invocã dra Rosenthal în sprijinul descoperirilor si concluziilor sale despre tot felul de atitudini reprobabile, antisemite si antidemocratice exprimate în publicatii ca 22 si România literarã - Leon Volovici, Vladimir Tismãneanu, Mihaela Miroiu, George (probabil Radu) Ioanid, Michael Shafir. Desi putine lucruri mai au darul sã mã mire astãzi, cred, totusi, cã ar trebui sã aflãm chiar din partea "referentilor" drei Rosenthal în ce mãsurã opiniile lor sînt absolut identice cu cele ale vigilentei doctorande, în ce mãsurã cunosc demersurile sale stiintifice, comunicãrile si studiile puse în circulatie în Statele Unite, în ce context si între ce limite au avut loc schimburile de idei între Domniile lor si dra Denise Rosenthal. Ca întotdeauna, ceva mai multã luminã în asemenea chestiuni nu stricã.
Cît priveste revolta drei Denise Rosenthal, provocatã de faptul cã personalitãti precum Mihai Eminescu si Constantin Noica sînt privite ca niste celebritãti (lionized) în publicatii românesti finantate de Fundatia Soros, în pofida unor pozitii ideologice inacceptabile îmbrãtisate de cei doi, e greu de presupus cã lucrurile s-ar putea schimba. Nu stiu cine si-ar asuma responsabilitatea sã conteste statutul pe care si
l-au cîstigat Eminescu si Noica. Corect ar fi fost sã se afle de la dra Rosenthal dacã publicatiile si Scoala de varã (e vorba, probabil de cea de la Tescani) puse de Domnia- sa la stîlpul infamiei folosesc sprijinul financiar al Fundatiei Soros pentru a sprijini pozitiile ideologice reprobabile îmbrãtisate cîndva de Eminescu sau Noica, de a le recomanda în vreun fel cititorilor sau cursantilor de astãzi.
Cea de a doua chestiune arzãtoare pe care dra Denise Rosenthal tine sã o aducã la cunostinta dlui George Soros este prezenta unor spirite asa-zis antidemocratice în componenta Comitetului de conducere al Fundatiei Soros - România ("On the members in the Board of the Soros Foundation in Romania"). Persoana vizatã este dl H.- R. Patapievici. De la bun început, iarãsi spre a-si consolidata credibilitatea în fata celor cãrora le adreseazã denunutul, dra Rosenthal indicã numele unor intelectuali cunoscuti, din România si din strãinãtate, cãrora scrierile dlui H.-R. Patapievici le-ar fi atras atentia; se subîntelge, în mod neplãcut. Numele invocate de dra Denise Rosenthal sînt Mihaela Miroiu, Gabriel Andreescu, Renate Weber, Vladimir Tismãneanu, cãrora li s-ar adãuga "si alte voci din presa româneascã."
Mai mult, dl George Soros este informat cã dra Denise Rosenthal lucreazã "...în prezent, împreunã cu dr. Miroiu la analizarea continutului politic nedemocratic al unora din scrierile dlui Patapievici." Auzisem, în cîteva rînduri, cã dna Mihaela Miroiu îl dã drept exemplu negativ studentilor Domniei sale pe dl H.-R. Patapievici, atunci cînd discutã cu acestia chestiuni legate de valorile democratiei si pericolele ce amenintã asemenea valori.
Mi-am spus cã nu putea fi vorba decît de o bîrfã, ca atîtea altele, întrucît eram convins cã dna Mihaela Miroiu a înteles, totusi, cã nu se mai poate juca - nici singurã, nici cu noi - de-a Academia Stefan Gheorghiu.
Revista 22 este denuntatã drept un vehicol folosit de dl H.-R. Patapievici în procesul educãrii nedemocratice a populatiei României. Citez: "Asadar, vã rog sã luati cunostintã de ceea ce constituie o inconsistentã eticã între ideile politice ale dlui Patapievici si calitatea sa de membru în Comitetul director al Fundatiei Soros - România. Asa cum am spus mai înainte, a fi celebru în România nu înseamnã neapãrat a fi un spirit democratic, politica este confundatã cu cultura, si declamatiile cu promulgarea politicilor. În absenta revistelor dedicate stiintelor politice ori a altora, vederile unor intelectuali ca dl Patapievici (mai ales în 22) ori acelea exprimate în legãturã cu antisemitismul latent - opinii publicate frecvent de reviste finantate de dvs. - formeazã cultura politicã a românului mediu, lucru dovedit de cercetãri recente la fata locului, si aceste vederi nu sînt deloc democratice."
Urmeazã o listã a multora din pãcatele nedemocratice ale dlui H.-R. Patapievici. Dra Denise Rosenthal îl roagã pe dl George Soros "sã ia notã" de aceste idei reprobabile: 1. Sprijinirea limitãrii votului doar la cetãtenii educati, "asadar, excluderea a 80% din populatia" tãrii; 2. Considerarea feminismului, "în mod fãtis", drept fascism, "atribut al unor femei-comisar si al unor lagãre de reeducare pentru bãrbati"; 3. Convingerea cã "negrii au pus stãpînire pe societate si pe viata universitarã americanã, atunci cînd au cerut sã fie numiti afro-americani" si cã "aceasta este o cerere nazist-comunistã; acelasi lucru pentru femei, homosexuali si orice om care nu este alb, american alb vorbitor de englezã ori crestin"; 4. Cã "minoritatea maghiarã din România este imperialã si arogantã fatã de majoritatea româneascã"; 5. Cã "preocuparea pentru mediul înconjurãtor nu ar fi nimic altceva decît o pierdere de vreme prin conferinte, simplã flecãrealã"; 6. Cã "în întreaga sa operã, sprijinã doar în vorbe o formã de hiper-ortodoxism".
Care ar fi caracterul deloc democratic al acestui ultim pãcat (6) ce zguduie opera dlui H.- R. Patapievici e greu de înteles, fãrã serviciile unui "referent" specializat într-ale democratiei. În rest, dupã cum se vede, nu i-a trebuit prea mult drei Denise Rosenthal spre a învãta, vorba unui cunoscut prozator român, cum sã te ardã cu tigara la subtioarã, unde este pielea mai subtire. A deprins foarte rapid cum poate fi comisã un character assassination în America de Nord. Urmeazã întrebarea previzibilã, dar formulatã cam anapoda, asemeni multora din frazele acestei delatiuni scrise într-o englezã amuzantã pe alocuri, mai ales cã avem de-a face cu ditamai doctoranda, englezã foarte challenging, cînd vine vorba sã o traduci în românã. Ca sã nu mai spun cã, hotãrît lucru, deseori logica drei Rosenthal mã depãseste: "Întrebarea mea este: atîta vreme cît nu am nici o îndoialã cã, într-o democratie, oricine este liber sã îsi exprime convingerile lor (sic!) politice, cum este posibil sã ai un membru Soros în persoana dlui Patapievici, cînd crezul lui Soros este promovarea valorilor democratice, din etnic, religios, gen etc. (sic!) care cu toatele sînt încãlcate de dl Patapievici?"
Cunosc încercãri anterioare de subtilã discreditare a dlui H.-R. Patapievici în mediile universitare nord-americane. Posibilitatea ca autorul Politicelor sã fie invitat cîndva sã predea pentru un timp într-o universitate nord-americanã pare a da fiori unor specialisti în chestiuni românesti, oameni cu un devastator simt al monopolului. Un stagiu Fulbright în România sau cîteva contacte, mai mult sau mai putin epidermice, cu aceastã tarã determinã asemenea oameni sã se considere detinãtori ai adevãrului absolut despre realitãtile românesti, sã încerce, cu orice pret, impunerea propriei perspective despre ce este si încotro se îndreaptã o asemenea tarã. Altii, plecati din România, se simt obligati sã depoziteze resentimente nu doar fatã de o dictaturã atroce, care le-a furat tara în care s-au nãscut, dar si fatã de valori pe care aceastã tarã nu înceteazã sã le producã. Cum, profesional, discreditarea dlui H.-R. Patapievici este dificil de realizat, se opteazã pentru piste înglobate în nefericita political correctness, devenitã o armã devastatoare în mîinile celor ce nu îsi pot impune punctul de vedere prin competitie deschisã, echitabilã. Vreau sã cred cã delatiunea drei Denise Rosenthal nu are nimic comun cu asemenea mize murdare puse pe capul unui intelectual de talia dlui H.- R. Patapievici. Altfel, ar fi prea trist.
În ceea ce priveste acuzele aduse revistei 22, nu pot decît sã reamintesc cã, în urmã cu aproximativ un an, considerînd cã unii din prietenii si colegii nostri de la revista Grupului pentru Dialog Social luau o pozitie nepotrivitã în legãturã cu acuzatii aberante aduse României literare, le sugeram cã asemenea campanii nu se opresc niciodatã la o singurã victimã, cã vor urma si altele. Îndrãznesc sã cred cã delatiunea drei Denise Rosenthal îmi dã dreptate, una de care m-as fi lipsit cu dragã inimã.
Revenind la acuzele aduse astãzi dlor Nicolae Manolescu si H.- R. Patapievici, unor publicatii ca 22 si România literarã, ce se poate face pentru redresarea acestei situatii consideratã de reclamanta noastrã inacceptabilã? Dra Rosenthal oferã solutii si îsi ...oferã serviciile de voluntarã: "Cum v-am prezentat chestiuni ce constituie obiect de studiu zilnic pentru mine, chestiuni care m-au îndurerat, atît ca evreicã, cît si ca promotor al valorilor democratice, în sfîrsit as vrea sã spun cã sînt gata sã vin si sã discut cu organizatorii programelor Soros în Europa Rãsãriteanã, sã stau jos cu ei, sã le citesc si sã le traduc articolele autorilor introdusi de mine aici, sau sã-i ajut pe altii sã facã acest lucru într-un spirit de impartialitate. Sînt gata sã ofer orice informatie referitor la mine, referentii mei sau textele prezentate mai sus. Pot, de asemenea, sã adaug alte voci la a mea si la ideile mele."
Asadar, dra Rosenthal face o ofertã de servicii complete. Totusi, cine este aceastã îndureratã "promotoare a valorilor democratice", fiindcã e bine sã vedem cine este revoltat cã Eminescu si Noica au încã statut de celebritãti în cultura românã, cine pune la colt personalitãti de vîrf si publicatii de primã mînã din România. Citez: "S-ar putea sã fie folositor, poate, sã spun cã între 1993 si 1995, ca studentã la Drept, am lucrat pentru Sochnut (Agentia Evreiascã pentru Israel) în Bucuresti (în miscarea Aliyah) si cã stiu ce spun, beneficiind de o evaluare finã si de primã mînã a curentelor democratice si a oamenilor din România. Cum puterea dvs este atît de mare în regiune, ea nu trebuie directionatã gresit doar pentru cã membrii Soros în regiune nu au fost studiati de fundatia dvs sau orienteazã pe o cale gresitã strategiile dvs în care eu împreunã cu o întreagã generatie de tineri continuãm sã credem."
Nu este, totusi, cam putintel pentru a te autoprezenta drept o promotoare a valorilor democratice? Ne-ar trebui ceva mai multe date în legãturã cu opera si munca de cercetare a drei Denise Rosenthal. Ne poate ajuta în acest sens vreunul din cei pe care Domnia-sa îi numeste "referentii mei"?
Este bine cã organizatia dlui George Soros continuã sã fie deschisã dialogului despre valorile democratiei, dar e trist cã personaje marcate de turpitudine iau centrala din New York a Fundatiei Soros drept o cutie postalã în care pot arunca orice. Nu stiu cît timp au pierdut angajatii organizatiei dlui George Soros pentru a verifica veridicitatea afirmatiilor drei Rosenthal, dar cred cã Fundatia Soros - România are motive întemeiate sã-i cearã doctorandei din Canada returnarea banilor pentru biletul de avion ce i-a fost asigurat cînd a plecat la studii. Dacã rãmîne ceva cît de cît demn de luat în seamã din acest episod, asta ar fi nefericita sansã ca, în curînd, printre "specialistii impartiali", oferind analize si informatii despre România, prezentînd comunicãri în cadrul unor reuniuni internationale etc., sã se numere si dra, deja doctor, Denise Rosenthal. Dacã nu a gãsit astãzi o usã neatent deschis la Fundatia Soros, în New York, poate gãsi oricînd alte usi lãsate dinadins deschisã pentru asemenea diversiuni de pe urma cãrora se mãnîncã o pîine foarte bunã.
În sfîrsit, în urmã cu doar un an, cineva pe nume Denise Roman era o admiratoare atît de mare a dlui H.- R. Patapievici încît sugera chiar organizarea, la Washington, a unui seminar ori conferinte dedicatã operei dlui Patapievici. Intrase chiar în contact cu acesta prin e-mail. Curios cum sînt, mã întreb dacã nu existã, cumva, o cît de firavã legãturã între cele douã identitãti - Denise Roman si Denise Rosenthal. Dacã, prin absurd, existã, ce ar putea explica oare un asemenea viraj de 1800, fiindcã denuntatul H.- R. Patapievici de astãzi era admiratul H.- R. Patapievici de ieri pe baza aceleiasi opere si în virtutea cam acelorasi articole publicate în presã.
Nici pe plan local nu stãm prost cu delatiunile. Dupã o prezentã a mea într-o emisiune a postului national de televiziune, s-a întregistrat un protest vehement din partea unui telespectator. Numele sãu este Mihail Ecovoiu-Doreanu si pretinde cã datoritã unui referat demolator semnat de mine, pe vremea dictaturii Ceausescu, pentru Editura Cartea Româneascã, volumul Domniei-sale Rãzbunarea "nu a fost numai respins, dar a fost si ars, odatã cu întreaga mea operã, 34 de volume...". "Cuvîntul tovarãsului 'disident' Tudoran era sfînt pentru securisti, cã era al unui specialist'", scrie dl Mihail Ecovoiu-Doreanu pe prima paginã a fotocopiei referatului semnat, într-adevãr, de mine; un referat care, da, recomanda editurii respingerea manuscrisului, pentru faptul cã nici unul din cele patruzeci de texte ale sale nu mi s-a pãrut a avea vreo legãturã cu literatura.
Din pãcate pentru dl Ecovoiu, tocmai acest text olograf pus pe prima paginã a referatului dovedeste cã este vorba de o mistificare, fiindcã modificãrile fãcute, cu stiloul, în textul referatului meu dactilografiat, dovedesc cã avem de-a face chiar cu scrisul "victimei". În plus, acolo unde un rînd al referatului nu se terminã chiar la marginea filei, dl Ecovoiu adaugã, cu altã masinã de scris (diferenta între literele celor douã masini de scris - a mea si a Domniei-sale este frapantã) afirmatii pe care acum mi le pune în cîrcã. Iatã cîteva exemple de adaosuri: "Ecovoiu nu zugrãveste epoca Com. ce-o trãieste". Unde scriu: "Literatura, însã, nu existã în Popas în curaj, cum nu existã în nici una din paginile manuscrisului." Dl Ecovoiu bate o virgulã, dupã care adaugã "o lit. politico-educativã a vremi". Altundeva adaugã "infl. din lit. am. capitalistã", ceea ce, probabil, ar fi vrut sã spunã "influentã din literatura americanã capitalistã". Dar se rãzgîndeste, si sterge cu stiloul cuvintele adãugate.
Sub finalul referatului semnat de mine, dl Mihail Ecovoiu-Doreanu adaugã, iarãsi olograf, urmãtoarele: "Scrisoare scoasã din dosarul de la securitatea Pitesti de cãtre col. Micutelu la anchetã, prin care mi se demonstra si pãrerea unor confrati (scriitori 'competenti' dar devotati partidului), cã literatura scrisã de mine este apoliticã, dusmãnoasã PCR-ului si fãrã nici o valoare... Otravã de disident."
Regret orice neplãcere va fi avut dl Mihail Ecovoiu-Doreanu cu organele de Securitate din Pitesti, dar, asa cum dovedeste tocmai copia referatului semnat de mine si transmis de Domnia-sa postului national de televiziune, eu nu am sustinut decît cã manuscrisul prezentat de dl Mihail Ecovoiu-Doreanu Editurii Cartea Româneascã era lipsit de valoare literarã. Aprecierile privind caracterul apolitic, dusmãnos fatã de P.C.R. nu apar nici mãcar în adaosurile sãvîrsite de Domnia-sa cu propria-i masinã de scris. Si atunci, de fapt ce comite dl Mihail Ecovoiu-Doreanu? O delatiune sau un... autodenunt? Asemenea falsuri l-ar putea costa pe dl Mihail Ecovoiu-Doreanu neplãcute procese de calomnie. În ceea ce mã priveste, sã stea linistit, nu am timp de asa ceva. Autodenuntul pe care-l contine documentul transmis televiziunii nationale l-ar putea costa însã mai scump - pierderea oricãrui dram de respect pentru propria-i persoanã. Cã Domnia-sa se aflã în posesia unei copii a referatului respectiv nu mã mirã. Din cîte îmi amintesc, Editura Cartea Româneascã (probabil, nu doar ea) cerea ca un referat sã fie prezentat în cîteva exemplare. Evident, la unul din ele era îndrituit si autorul ce prezenta un manuscris editurii, mai ales atunci cînd aceasta îi refuza tipãrirea volumului.
Dacã pentru unii delatiunea pare un hobby cu orientare politicã, pentru altii pare a fi un drog cu ajutorul cãruia îsi mistificã motivele atîtor dureroase neîmpliniri sociale si profesionale. Nu ne rãmîne decît sã-i compãtimim - si pe unii, si pe ceilalti.
Text aparut în: România literara, nr.29/ 21.7. 1999
Domnilor,
Sub titlul "Delatiunea--hobyy sau drog?", colaboratorul Domniilor Voastre, dl. Dorin Tudoran, mã invitã/someazã sã clarific în ce mãsurã opiniile numitei domnisoare Denise Rosenthal, expuse într-o scrisoare adresatã celebrului filantrop George Soros, îmi sînt sau nu cunoscute, în "ce context si în ce limite au avut loc schimburile de idei" între mine si respectiva domnisoarã si sã specific dacã ale sale demersuri stiintifice, comunicãri si studii exprimã sau nu opinii "absolut idenitice"cu ale mele. În virtutea dreptului la replicã, si deoarece mã vãd din nou aflat în postura de a fi de acord cu dl. Tudoran (multi ani am fost înspãimîntãtor de mult de pãreri identice) cum cã "în asemenea chestiuni putinã luminã nu stricã", vã rog a avea bunãvointa sã publicati urmãtoarele rînduri, o copie a cãrora este expediatã si Fundatiei Soros-România.
1) Nu am cunoscut, pînã la publicarea articolului colaboratorului Dumneavoastrã, nici numele, nici activitatea stiintificã, cu atît mai putin activitãtile de altã naturã, ale numitei doctorande.
2) Domnisoara Denise Rosenthal nu mi s-a adresat, în scris sau altfel, cerîndu-mi opinia despre cele afirmate de cãtre dl. Tudoran precum cã ar fi afirmate de cãtre domnisoara în cauzã.
3) Nu pot, deci, conclude decît cã, atunci cînd domnisoara Rosenthal mã include (dacã mã include) în categoria "referentilorî Domniei Sale, as apartine acelei categorii de "referenti" ale cãror studii (potrivit citatului reprodus de dl. Tudoran) domnisoara Rosenthal le-a "analizatî. Este de la sine înteles cã nici un autor, fie de studii, fie de beletristicã sau orice alt produs pus la dispozitia cititorului, nu este responsabil pentru interpretarea produsului de cãtre o altã persoanã. Nu vãd, deci, cum domnisoara Rosenthal m-ar putea include (dacã m-a inclus) în categoria "referentilorî Domniei Sale. Insist asupra acestui "dacãî, deoarece în contextul academic, el se referã la persoane de la care adresatul poate cere referinte despre adresant. Îmi vine greu sã cred cã respectiva domnisoarã ar risca o reactie de "ridicare din umeriî din partea mea ca urmare a unei cereri de "referintã" venitã de la domnul Soros sau oricare altã persoanã. Rezultã cã termenul "referent" a fost impropriu folosit, fie de cãtre domnisoara Rosenthal, fie de cãtre colaboratorul Dumneavoastrã. Cum nu am textul cu pricina, nu am nici cum a mã pronunta. Nu sînt abilitat sã vorbesc în numele celorlalti "referenti" mentionati, a cãror companie, altfel, mã onoreazã.
4) Motivul pentru care am hotãrît sã rup partial tãcerea autoimpusã în urmã cu aproximativ un an, în urma polemicii pe care am stîrnit-o, nu are însã de a face cu acele pãreri pe care domnisoara Rosenthal îmi face (presupun) onoarea de a le împãrtãsi, si care nu s-au schimbat cîtusi de putin (ba dimpotrivã, date fiind reactiile publicate si în revista pe care o conduceti cum stiti mai bine), ci este determinat de 4a) neavenita introducere a domnului Horia Roman Patapievici în acestã polemicã si, 4b) metodele folosite în scopul acestei introduceri.
4a) Mãrturisesc cã articolul domnului Tudoran nu este prima sursã din care aflu, cu surprindere si indignare, despre campania lansatã împotriva domnului Patapievici. Întorcîndu-mã la sfîrsitul lunii mai la Praga dupã o mai lungã absentã, am gãsit o scrisoare de la un prieten din Germania al cãrui nume nu sînt autorizat sã-l dezvãlui. Prietenul meu, critic literar de origine rom‚nã si o prezentã constantã si pertinentã în Rom‚nia dupã 1989, îsi exprima indignarea fatã de campania lansatã în Canada si Statele Unite contra domnului Patapievici si alãtura (nu cunosc sursa de la care i-a parvenit documentul, asa cum nu o cunosc nici pe aceea de la care i-a parvenit domnului Tudoran scrisoarea domnisoarei Rosenthal) un text semnat de cãtre (pentru mine) ilustrii necunoscuti Andrei Damian si Laszlo Ferenc (USA) si Robert Strong si Fiona McKinon (Canada). Textul era identic în continut, dacã nu în formã, cu cel reprodus de cãtre dl. Tudoran si atribuit domnisoarei Rosenthal. Nu am putut sã-i împãrtãsesc imediat prietenului meu indigarea în fata acestui "amestec de borcaneî, pentru a folosi singura expresie adecvatã cazului, el fiind atunci plecat în Rom‚nia. Unele din textele incriminate de cei patru si apartinînd domnului Patapievici le cunosteam, fiind oarecum recente. Era vorba de "Deriva ideologicã", "Comunismul american" si "Minoritãtile imperiale". Nu am fost (si nu sînt) de acord cu domnul Patapievici în ceea ce priveste continutul niciunuia din acestea. Ei, si? Dacã as îndrãzni sã presupun cã domnul Patapievici a citit textele mele, as înclina sã cred cã nici Domnia Sa nu a fost de acord cu unele din ele. Ei, si? Domnul Patapievici este un gînditor de coloraturã liberal-conservatoare, eu sînt un autor de texte în general liberal-civice sau liberal-social democrate (diferenta e minimã), cu accentul pe "democrate". Cel putin asa cred. De aici si pînã la abrutizarea domnului Patapievici ca unul ce ar întruchipa un spirit opus ethosului Societãtii Deschise e cale lungã, si nu îl invidiez pe directorul tezei domnisoarei Rosenthal dacã doctoranda sa nu întelege acest lucru. Dar în textul celor patru era vorba si de vederile presupus antisemite ale domnului Patapievici. Nu îmi pot da seama din textul reprodus de domnul Tudoran dacã aceste vederi îi sînt sau nu atribuite lui Patapievici de domnisoara Rosenthal. Cu alte cuvinte, nu stiu cine "încurcã borcanele" aici, Rosenthal sau Tudoran. Si asta deoarece opiniile mele despre texte apãrute în "România literarã" si (gresit interpretate, opiniile vreau sã spun) în revista "22", sînt amalgamate cu celelalte "evaluãri" ale textelor domnului Patapievici. Rigurozitatea îmi impune, deci, a mã referi numai la textul celor patru. Ei înfierau si articolul "Refuzul memoriei", despre care scriau cã autorul "foloseste în mod duplicitar si discutabil" (cum adicã s-ar combina cele douã nu prea stiu) "memoria evreiascã a Holocaustului în contextul resuscitãrii post-comuniste a fundamentalismului crestin-ortodox si a antisemitismului". Cum textul cu pricina era mai vechi, am tinut sã-l revãd, spunîndu-mi cã s-ar putea sã fi omis o importantã (Patapievici nefiind un "oarecare") "pietricicã" dintr-un mozaic (sic!) pe care îl urmãresc îndeaproape de ani de zile. Si am fost usurat si fericit sã constat cã (exceptie fãcînd o nefericitã formulare din chiar ultima frazã a articolului) as fi semnat eu însumi acest articol, presupunînd cã as fi fost în stare sã îl scriu (se va gãsi, oare, din nou, vreo neinspiratã autoare care sã se întrebe dacã "existã doi Michael Shafir", asa cum s-a întîmplat acum un an?).
4b) În ipoteza cã punctele 1, 2, 3, 4a si 4b de mai sus nu ar exista deloc (adicã: as fi cunoscut, încurajat sau aprobat opera în curs de elaborare a domnisoarei Rosenthal) si cã domnul Patapievici ar fi un versatil (pentru a comuta impropriu un termen de la o persoanã la cealaltã) antisemit, tot nu as fi recurs la modalitatea celor 4+1 de a "combateî fenomenul. Nici nu înteleg, dat fiind faptul cã doamna Renate Weber, directoarea Fundatiei Soros-Rom‚nia, apare si ea ca fiind unul din "referentii" domnisoarei Rosenthal, de ce aceasta din urmã nu i s-a adresat personal. Ar rezulta cã domnisoara Rosenthal se plînge nu numai de prezenta domnului Patapievici în Comitetul de Conducere al Fundatiei Soros-Rom‚nia, dar si de conducerea acestui comitet de cãtre una din "refentele" Domniei Sale. Indiferent de aceastã clarã incapacitate a mea de a face fatã unor balcanice subtilitãti transferate de pe Dîmbovita peste ocean, dacã as avea ceva de spus contra domnului Patapievici as face-o public, nu prin scrisori ce îmi amintesc de alte locuri si de alte timpuri. Asa cum am fãcut-o în trecut (în ceea ce priveste revista Dumneavoastrã) si prin prezenta, pe care o doresc publicatã fie în întregime, fie deloc, în paginile publicatiei pe care, cum spuneam, o conduceti cum stiti mai bine.
În sfîrsit, îi multumesc pe aceastã cale domnului Dorin Tudoran, pentru cã m-a edificat în ceea ce priveste reactia unora din redactorii si colaboratorii permanenti ai revistei "22" la articolul meu "O tragicomedie în desfãsurare?" publicat în "Sfera politicii" în urmã cu un an. S-ar pãrea cã acele reactii au fost stîrnite de avertismentul Domniei Sale cum cã "asemenea campanii nu se opresc niciodatã la o singurã victimãî. Am promis si mi-am promis sã nu rãspund acelor reactii, si dacã acum îmi încalc (partial, foarte partial) promisiunea, acest lucru se datoreazã faptului cã sînt indirect asociat unui denunt îndreptat împotriva unei persoane pentru care am numai stimã si admiratie. Cît este însã fostul meu prieten de "victimizat" apare clar (si pentru a cîta oarã?) chiar în "Delatiunea--hobby sau drog?" atunci cînd el îi înfiereazã pe cei ce ar fi "certati cu buna cuviintã de o manierã ce indicã faptul cã pentru ei ideea de societate deschisã înseamnã o societate deschisã doar pentru unii, eventual numai pentru membrii unui singur grup etnic" (subl. mea). Ar fi iluzoriu sã cred cã rîndurile de fatã l-ar determina sã îsi retragã insinuarea.
Michael Shafir
Analist principal pentru Europa centralã
si de sud-est
Radio Europa Liberã
Praga.
(26.07. 1999)
(...)
Ani de zile am respins convingerea multora cã dl Michael
Shafir este, de fapt, un reabilitolog deghizat în analist
politic. Pînã m-am trezit cu Domnia sa mãrturisind,
nesilit de nimeni, cã prietenia pe care mi-o purtase era
una între ghilimele si acuzîndu-mã cã
as fi ceea ce stie sigur cã nu sînt, cã nu
am cum fi. Ce reabilita în acest caz dl Shafir? Mitul unei
vinovãtii care nu trebuie sã moarã, cu nici
un chip, chiar si în lipsã de vinovati, fiindcã,
altfel, oameni ca Domnia sa chiar ar trebui sã se ocupe
cu ceea ce sînt abilitati sã facã, si nu de
hingherit pe unde nu se cuvine, nãzãrindu-li-se
cã sîntem primejduiti de nu stiu ce fel de turbare.
Mai an, dl Shafir a semnat o poliloghie aberantã în
Sfera politicii (nr. 61, iulie august 1998), acuzîndu-mã
de rinoceritã, boalã de care ar fi loviti si altii,
dnii Nicolae Manolescu si Mihai Zamfir de exemplu. Desi nu sînt
shrinkul (psihoanalistul sau psihoterapistul) dlui Shafir, i-am
rãspuns cu indulgentã, rãbdare si aproape
punct cu punct spre a-i risipi nãzãririle (Lectura
de rasã, România literarã nr. 32, 1998). Dl
Shafir însã recidiveazã acum într-o
scrisoare adresatã României literare. Prilejul i-l
oferã articolul meu Delatiunea - hobby sau drog? (România
literarã nr. 29, 1999) în a cãrui primã
parte mã ocupam de fapt nu de o delatiune, ci chiar de
un denunt calomnios (nu sînt prezentate nici un fel de probe)
comis de dra Denise Rosenthal într-o scrisoare adresatã
dlui George Soros.
Scrisoarea-denunt sugera si o verificatã si verificabilã similitudine, dacã nu chiar o identitate, între opiniile drei Rosenthal si cele apartinînd unor autori ca dl Gabriel Andreescu, dl George (probabil Radu) Ioanid, dna Mihaela Miroiu, dl Michael Shafir, dl Vladimir Tismãneanu, dl Leon Volovici, si dna Renate Weber. Cum denuntate erau antisemitismul unei reviste ca România literarã, antidemocratismul dlui H.-R. Patapievici (declarat incompatibil cu pozitia de membru al Comitetului de Conducere al Fundatiei Soros-România) si calitatea de vehicul al revistei 22 pentru ideile antidemocratice ale dlui Patapievici, consideram cã ar trebui sã aflãm chiar din partea celor indicati de autoarea denuntului în ce mãsurã împãrtãsesc cu adevãrat opiniile drei Rosenthal, care din ei si între ce limite au avut schimburi de idei pe temele indicate în scrisoarea-denunt de cãtre dra Rosenthal.
Dl Shafir îsi începe scrisoarea adresatã României literare printr-o dublã inexactitate. Prima este aceea de a cere revistei sã-i publice textul "În virtutea dreptului la replicã". Or, dl Shafir nu era, în nici un chip, subiectul textului meu; nu avea si nu are la ce sã-mi dea o replicã. Ce fusese invitat sã facã era o precizare, pentru a clarifica o afirmatie a drei Rosenthal, nu una a mea. Asadar, invocatul drept la replicã nu cu textul meu are vreo legãturã, ci, eventual, cu afirmatiile celei despre care scrie: "... pãreri pe care domnisoara Rosenthal îmi face (presupun) onoarea de a le împãrtãsi". A doua inexactitate este si o insinuare: l-as fi "invitat" sau l-as fi "somat" pe dl Shafir sã facã o anume clarificare. Oricine reciteste rîndurile mele întelege cã somatia nu existã decît în închipuirea dlui Shafir. Dar dl Shafir trebuie sã-si creeze, încã o datã, statutul de agresat, de victimizat pentru a închide acolada veninos, asa cum o face în finalul scrisorii. Domnia sa nu se multumeste sã lãmureascã, punctual, aspectele sugerate de mine, ci tine, cu tot dinadinsul, sã facã un numãr de detururi sclifosit-ironice pentru a-mi da... o replicã.
Dl Shafir trateazã la un timp ipotetic, ca sã zic asa, afirmatii pe care eu le-am citat din textul scrisorii-denunt, încercînd sã arunce o discretã umbrã de îndoialã asupra existentei lor, a sensului pe care le-au cãpãtat în traducerea mea. Procedeul folosit în acest caz de reabilitologul Shafir este relativizarea - poate cã asa a scris dra Rosenthal, poate cã nu; poate cã autoarea scrisorii foloseste impropriu un anume termen, poate cã cel care "încurcã borcanele" este Tudoran; de unde sã stiu eu dacã nu am vãzut textul drei Rosenthal. Merge chiar mai departe dl Shafir cu abilele sale relativizãri - "cerîndu-mi opinia despre cele afirmate de cãtre dl. Tudoran precum cã ar fi afirmate de cãtre domnisoara în cauzã", "... cu cel reprodus de cãtre dl. Tudoran si atribuit domnisoarei Rosenthal."
Mai întîi, mã tem cã nu este cel mai potrivit moment din viata profesionalã a dlui Shafir sã sugereze cã as putea încurca nu stiu ce borcane ori sã se îndoiascã de autenticitatea unor texte pe care le reproduc si comentez. Dacã as fi în locul dlui Shafir, as fi mai mult decît atent în acest moment cu asemenea lucruri. Apoi, fiindcã afirmã cã nu a vãzut textul cu pricina si pare a se îndoi nu doar de autenticitatea denuntului comentat de mine, ci si de capacitatea mea de a gãsi echivalente exacte în românã pentru un text scris în englezã, iatã în original un fragment ce ne intereseazã: "With great distress I have to inform you of my findings that can be verified with people whom I have either worked or whose studies I have analyzed, people like Dr. Leon Volovici from the Vidal Sassoon Center for the Study of Antisemitism at the Hebrew University of Jerusalem; Professor Vladimir Tismãneanu, from University of Maryland and editor of the American academic journal Eastern European Politics and Societies; Dr Mihaela Miroiu, Dean of the School for Political Science and Public Administration in Bucharest; Mr George Ioanid, from Shoah Museum in Washington D.C.; and Mr Michael Shafir, from Radio Free Europe."
Poate exista vreo îndoialã ("Nu vãd, deci cum domnisoara Rosenthal m-ar putea include (dacã m-a inclus) în categoria 'referentilor' Domniei Sale. Insist asupra acestui 'dacã', deoarece în contextul academic, el se referã la persoane de la care adresatul poate cere referinte despre adresant.", vezi Michael Shafir) cã dra Rosenthal l-a inclus, totusi, pe dl Shafir pe lista referentilor? Poate exista vreo îndoialã cã "...that can be verified with people with whom I have either worked or whose studies I have analyzed, people like...." înseamnã cã dra Rosenthal indicã "adresatului" cã poate verifica, poate lua, de la persoanele numite, referinte atît despre cele semnalate de Domnia sa în scrisoarea-denunt, cît si despre "adresantã", atîta timp cît indicã si faptul cã "a lucrat" cu unii dintre cei indicati? Cã foloseste ori nu termenul de "referent" si/doar în acceptiunea înteleasã în lumea academicã, era evident neclar si pentru mine. Tocmai pentru cã nu se întelegea care din autorii indicati puteau sã confirme o identitate de opinii cu enormitãtile ce urmau sã fie semnalate dlui George Soros de dra Rosenthal fuseserã doar cititi de autoarea scrisorii-denunt ("whose studies I have analyzed") si care sînt cei cu care chiar a lucrat, stabilind identitatea unor opinii în timpul colaborãrii ("with whom I either worked") consideram cã era nevoie de o lãmurire venitã din partea celor citati. Credeam cã era în interesul unor asemenea autori sã-si asume si public opiniile identice cu cele ale drei Rosenthal sau sã se delimiteze de ele, exact pentru cã avem de-a face cu o scrisoare-denunt.
Tehnica relativizãrii este prezentã si în alt chip, acolo unde dl Shafir îmi pare cã încearcã subtil deturnarea atentiei de la ce este cu adevãrat important la aspecte de plan secundar: "...nu cunosc sursa de la care i-a parvenit documentul, asa cum nu cunosc nici pe aceea de la care i-a parvenit domnului Tudoran scrisoarea domnisoarei Rosenthal." Important, în cazul pe care-l discutam, nu era si nu este sursa ori cum am intrat eu în posesia unei copii a scrisorii-denunt semnate de dra Rosenthal, ci mizerabilul procedeu folosit de autoare, acuzatiile aberante cuprinse în denuntul ei (inclusiv cele prin care îi face dlui Shafir "onoarea" de care amintea reabilitologul nostru), mentalitatea ce se citeste în spatele unui asemenea gest. Este aici un lucru pe care l-am mai semnalat si în urmã cu un an. E vorba de un trist privilegiu pe care, mai direct ori mai discret, îl cer unii: sã denunte, dar sã nu se stie cã au fãcut-o; sã poatã spune orice, în spatele usilor închise, despre o tarã, un popor, personalitãti, publicatii etc., dar victimele (si opinia publicã) unor asemenea atacuri ori chiar campanii calomnioase sã nu afle, niciodatã si în nici un chip, despre aceste denunturi, în schimb, sã suporte, totdeauna si cît se poate de nedrept, consecintele ce pot decurge din asemenea mîrsãvii. Solicitarea unui asemenea privilegiu este descalificantã. Acordarea lui - inacceptabilã.
Scrie dl Shafir: "Mãrturisesc cã articolul domnului Tudoran nu este prima sursã din care aflu, cu surprindere si indignare, despre campania lansatã împotriva domnului Patapievici." Atît de "surprins" si de "indignat" a fost dl Shafir, încît a tãcut mîlc pînã la aparitia articolului meu. Cum tot mîlc a tãcut (o face în continuare) pînã acum si despre un denunt fãcut împotriva mea, în urmã cu mai bine de un an, de un amic al Domniei sale. În schimb, a reactionat foarte prompt, spre a-mi da o "replicã", imediat ce am semnalat scrisoarea-denunt a drei Rosenthal. Ciudat grafic de exprimare a "indignãrii" are dl Shafir!
Mai scrie Domnia sa: "4) Motivul pentru care am hotãrît sã rup partial tãcerea autoimpusã în urmã cu aproximativ un an, în urma polemicii pe care am stîrnit-o, nu are însã de a face cu acele pãreri pe care domnisoara Rosenthal îmi face (presupun) onoarea de a le împãrtãsi, si care nu s-au schimbat cîtusi de putin (ba dimpotrivã), date fiind reactiile publicate în revista pe care o conduceti cum stiti mai bine, ci este determinat de 4a) neavenita introducere a domnului Horia Roman Patapievici în aceastã polemicã si 4b) metodele folosite în scopul acestei introduceri."
Ce nu se întelege exact este cine a introdus în mod neavenit numele dlui H.-R. Patapievici în aceastã polemicã, atîta vreme cît dl Shafir, cum am vãzut, a cerut României literare dreptul de a-mi replica. Sper cã Domnia sa se referã, totusi, la dra Rosenthal, autoarea scrisorii-denunt adresatã dlui George Soros, si nu la mine care nu am fãcut altceva decît sã expun public acest denunt. Altfel, dl Shafir riscã sã calce pe urmele lui Nicolae Ceausescu si a slugilor sale care gãseau de cuviintã cã vinovat "de situatia creatã" nu era Ion Gheorghe, plagiatorul unei traduceri din Lao Tze, ci subsemnatul, care doar dezvãluisem potlogãria. Spun acest lucru fiindcã neclaritãtile, timpii ipotetici, penumbrele, clar-obscurul etc. folosite de dl Shafir trebuie privite cu atentia cuvenitã spre a întelege mecanismul care le animã.
La punctul "4a)", care trateazã introducerea neavenitã a dlui Patapievici în polemica (aiurea) deschisã de dl Shafir anul trecut, Domnia sa (discutînd nu cuprinsul scrisorii-denunt semnate de dra Rosenthal, ci un denunt anterior, semnat de patru autori, tot împotriva dlui Patapievici) scrie: "Dar în textul celor patru era vorba si de vederile presupus antisemite ale domnului Patapievici. Nu îmi pot da seama din textul reprodus de domnul Tudoran dacã aceste vederi îi sînt sau nu atribuite lui Patapievici si de domnisoara Rosenthal. Cu alte cuvinte, nu stiu cine 'a încurcat borcanele' aici, Rosenthal sau Tudoran. Si asta deoarece opiniile mele despre texte apãrute în 'România literarã' si (gresit interpretate, opiniile vreau sã spun) în revista 22, sînt amalgamate cu celelalte evaluãri ale textelor domnului Patapievici. Rigurozitatea îmi impune, deci, a mã referi numai la textul celor patru."
Dl Shafir se însalã (si însalã) încã o datã. În primul rînd, rigurozitatea trebuia sã-i impunã a rãspunde nu la un denunt de care textul meu nu se ocupase, ci la întrebãrile pe care le sugerasem bazîndu-mã pe afirmatii din denuntul drei Rosenthal. În al doilea rînd, rãspunsul la dilema dlui Shafir privind "încurcarea borcanelor" este foarte simplu - dl Shafir încurcã borcanele. Fiindcã nicãieri în textul meu NU afirm cã dra Rosenthal îl acuzã pe dl Patapievici de antisemitism. Dacã mi-as propune sã mai pierd timp cu dl Shafir, l-as "soma", vorba Domniei sale, sã probeze ce bãlmãjeste în acest nou talmes-balmes. Dar asa ceva nu mã preocupã, deci mã rezum la a spune scurt si cuprinzãtor: în aceastã chestiune, dl Shafir insinueazã cu nerusinare. Si, mã rog, cine se ocupã cu "amalgamarea" de care vorbeste? În nici un caz eu. Lucrurile îmi par evidente: cã se discutã ori nu despre antisemitism, dl Shafir aduce în discutie acest flagel spre a-si dovedi utilitatea, spre a-si crea premise pentru relansarea unei polemici de felul celei declansate aiurea anul trecut, polemicã în care s-a încurcat lamentabil si pe care nu a mai putut sã o ducã la capãt din lipsã de probe si argumente convingãtoare.
E greu de înteles ce vrea sã spunã dl Shafir cînd afirmã cã opiniile Domniei sale despre anumite texte din România literarã au fost gresit interpretate. De cãtre cine? Lucrurile sînt simple: Dl Shafir ne-a acuzat, absolut aiurea, în Sfera politicii, pe dl Nicolae Manolescu si pe mine, de rinocerizare, adicã de manifestãri antisemite. I-am rãspuns cu argumente si probe, adicã cu exact ceea ce lipsea "demonstratiei" Domniei sale. L-am înteles gresit? Adicã, ne lãuda, si noi, ca niste imbecili, am crezut cã ne acuzã? Dl Shafir ori e un cinic fãrã vocatie, ori se dã dupã cais, neobservînd cã se aflã în mijlocul desertului.
Acolada deschisã de dl Shafir, în debutul textului Domniei sale, cu insinuarea cã l-as fi somat sã facã un anume lucru se încheie cu o altã "imprecizie" în paragraful final al textului de care s-a învrednicit acum: "Cît este însã fostul meu prieten de 'victimizat' apare clar (si pentru a cîta oarã?) chiar în 'Delatiunea - hobby sau drog?' atunci cînd el îi înfiereazã pe cei ce ar fi certati cu buna cuviintã de o manierã ce indicã faptul cã pentru ei ideea de societate deschisã înseamnã o societate deschisã doar pentru unii, eventual numai pentru membrii unui singur grup etnic (subl. mea). Ar fi iluzoriu sã cred cã rîndurile de fatã l-ar determina sã-si retragã insinuarea."
Sã remarcãm, încã o datã, celebrul patent shafirian al relativizãrii - "cei ce ar fi certati cu..." Acest softener "ar fi" intrã în coliziune cu atitudinea clarã a dlui Shafir prin care, vorba Domniei sale, "înfiera" procedeul folosit de dra Rosenthal, procedeu ce îi aminteste "de alte locuri si de alte timpuri". Ori e laie, ori bãlaie. Este ori nu, dupã dl Shafir, dra Rosenthal certatã, cum afirmam eu, cu buna-cuviintã? Dl Shafir invocã, sibilinic, o "neinspiratã autoare" care s-ar putea întreba (încã o datã?) dacã existã doi Michael Shafir. Cum sã nu-ti pui o asemenea întrebare, cînd, din unul si acelasi text al Domniei sale, nu poti întelege dacã dl Shafir spune da, ori zice ba. Cum sã nu te întrebi dacã nu avem de-a face cu o personalitate multifatetatã, cînd, în acelasi text, dl Shafir scrie, mai întîi, cã nu si-a "schimbat cîtusi de putin (ba dimpotrivã)" opiniile pe care îi face "onoarea" sã le împãrtãseascã si dra Rosenthal (evident, cele privind rinocerizarea lui Nicolae Manolescu si a subsemnatului), iar, mai apoi, afirmã despre aceleasi opinii cã au fost "gresit interpretate"?
Cele scrise de mine (citate si, partial, subliniate de dl Shafir) despre dra Rosenthal nu constituie o insinuare, cum crede dl Shafir, ci un gînd expus cît se poate de limpede, dupã ce am citit si recitit anumite pasaje ale scrisorii-denunt semnatã de dra Rosenthal. Asadar, nu am ce insinuare sã îmi retrag. Dacã prin insinuare dl Shafir se referã cumva (textele Domniei sale au uneori aceeasi "limpezime" ca si cel al drei Rosenthal) la o altã afirmatie a mea, citatã în acelasi paragraf final ("asemenea campanii nu se opresc niciodatã la o singurã victimã"), tot nu am ce sã retrag. E o constatare pe care episodul scrisorii-denunt semnatã de dra Rosenthal nu face decît sã o confirme. Dacã ar fi sã retrag ceva, asta ar fi afirmatia fãcutã anul trecut cã dl Shafir mi-ar fi aplicat o lecturã de rasã în bãlmãjeala din Sfera politicii. Încep sã cred cã afirmatia respectivã era, într-adevãr, un compliment rãu plasat, cãci dl Shafir nu e în stare de asa ceva. O lecturã de rasã este un demers care presupune, totusi, o anume sensibilitate si o anume demnitate de care dl Shafir pare din ce în ce mai strãin.
Afirmatia dlui Shafir cã "avertismentul" meu ("asemenea campanii nu se opresc niciodatã la o singurã victimã") a stîrnit nu stiu ce reactii (distrugãtoare, nu?) împotriva Domniei sale din partea "unora din redactorii si colaboratorii permanenti ai revistei 22" cred cã ea indicã, dacã mai era nevoie, ridicolul în care se complace dl Shafir de la o vreme. Mai întîi, este o jignire adusã atît acelora ce fac revista, cît si acelora care doar scriu permanent în 22 sã crezi cã ar avea nevoie de "avertismentul" meu pentru a lua o anume pozitie fatã de un text ori altul al unui autor - în cazul de fatã, Michael Shafir. Apoi, dacã ar si citi presa româneascã, pe care o comenteazã (direct ori indirect) în textele sale sãptãmînale, dl Shafir ar sti cã, din pãcate, de o bunã bucatã de vreme relatiile dintre conducerea revistei 22 si subsemnatul nu sînt de naturã sã-i facã pe colegii de la revista Grupului pentru Dialog Social sã reactioneze cum hazliu îi acuzã Domnia sa.
Cît priveste victimizarea mea, pusã între ghilimele de dl Shafir, ce sã spun? Cã nu l-a surprins si indignat denuntul fãcut împotrivã-mi de un apropiat al Domniei sale, înteleg. Mai ales cã au, dupã cum se stie, opinii identice. Dar cã pare sã regrete (cam asta îmi spun mie ghilimelele folosite de Domnia sa) cã denuntul nu a avut rezultatele scontate, parcã e prea mult, chiar si atunci cînd e vorba doar de un "fost prieten". Cum ar veni, dacã supravietuiesti unui atentat cu bombe, n-ai fost victima unui asemenea act, ci doar o asa-zisã victimã. Hotãrît lucru, dl Shafir foloseste ghilimelele într-un mod foarte personal. Oricum, insuccesele unor denunturi anterioare n-ar trebui sã descurajeze. Repetitia e mama succesului, nu? Existã oameni care, ani de zile, se luptã cu vocatia de a fi canalii. Pînã într-o zi, cînd nu mai pot face fatã teribilei presiuni. Si, sã fim bine întelesi, în asemenea tragedii, originea etnicã nu joacã absolut nici un rol.
Dl Shafir adaugã sub semnãtura ce însoteste textul trimis României literare, "Analist principal pentru Europa centralã si de sud-est, Radio Europa Liberã, Praga." Cã este "principal", stim cu totii. Cît de "analist" mai este, devine din ce în ce mai nebulos. De obicei, într-o asemenea situatie si în lipsa unui disclaimer, indicarea functiei si institutiei la care lucrezi înseamnã cã institutia respectivã cunoaste si împãrtãseste ideile exprimate în textul respectiv. Sã întelegem, cumva, cã dl Shafir sugereazã astfel cã directia postului de radio Europa liberã cunoaste si subscrie la opiniile din textul de acum al Domniei sale?
În sfîrsit, simt o anumitã compãtimire infatuatã, dacã se poate spune astfel, în tonul dlui Shafir atunci cînd mã numeste "fostul meu prieten". Ce sã zic? Regret. N-as fi dorit sã se întîmple astfel. Îndrãznesc sã cred însã cã o asemenea ipostazã nu e, nici pe departe, atît de tristã precum aceea de fost analist politic. Pe de o parte, dl Shafir se delimiteazã de unele opinii ale drei Rosenthal, iar pe de altã parte, în fond, o exonereazã. Profesiunea pe care a îmbrãtisat-o dl Shafir, reabilitologia, se bazeazã si/tocmai pe acest oximoron - exonerarea prin delimitare. Si mã întreb dacã nu cumva adevãratul tîlc al textului shafirian de azi nu este cumva urmãtorul: da, dra Denise Rosenthal a cam cãlcat în gropi cu acest denunt, dar expunerea publicã a acestui denunt dovedeste, încã o datã, cã Tudoran si România literarã sînt cu totul rinocerizati.
Desi nimeni nici nu l-a invitat, nici nu l-a somat sã-si dezvãluie public optiunile politice, Dl Shafir se autodeclarã un autor de texte "liberal-social democrate". Cred cã se însalã din nou. Dl Shafir este astãzi un pasionat vînãtor de vrãjitoare. Hinghereala la care se preteazã mã face sã constat cã "liberal-social democratia" Domniei sale nu cu "liberal conservatorismul" are doar diferente minime, cum scrie, ci cu un ceausism sadea. Felul în care dl Shafir practicã în asemenea texte "social-democratia" îmi aminteste de felul în care, uneori, practica Odiosul "vînãtoarea". Martori de primã mînã au povestit, de nenumãrate ori, cum vînatul era mai întîi prins, cîteodatã si usor drogat, legat fedeles de un copac, pentru ca mai apoi "cel mai mare vînãtor al tãrii" sã-si descarce pusca în el. O asemenea cale de a dobîndi trofee spune multe despre astfel de colectionari.
Fãrã sã îmi dau seama, am practicat eu însumi reabilitologia, atunci cînd refuzam sã accept cã prietenul meu Michael Shafir era altceva decît mã încãpãtînam sã cred. Astãzi trebuie sã recunosc cã am obosit. Si, iatã, îmi accept înfrîngerea cu cea mai profundã umilintã: nu pot, totusi, sã fac bici din orice.
Dorin Tudoran